Dosar penal deschis de Parchetul Militar în urma tragicului accident din Dâmbovicioara!

Procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București au deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări în legătură cu accidentul din județul nostru, incident soldat cu pierderea a trei dintre militarii argeșeni.

CITEȘTE ȘI ... Circul Las Vegas Vargas vine în Pitești!


Cei trei militari pierduți seara trecută sunt plutonierul-major Mihai Ionuț Toma, caporalul clasa a III-a George-Emilian Catană și caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader, toți trei din județul nostru.


Seara trecută, un camion, ultimul dintr-o coloană de patru vehicule militare care se deplasa dinspre Cincu spre Câmpulung, s-a răsturnat în afara carosabilului, în apropiere de localitatea Valea Urdei. Trei militari aflați în camion au murit, ceilalți fiind răniți.
Este vorba despre Plutonierul-major Mihai Ionuț Toma avea 38 de ani și locuia în localitatea Mioarele. Acesta era necăsătorit. Era veteran al teatrelor de operații, cu două misiuni executate în Afganistan, fiind angajat al MApN din anul 2002.
Caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader era în vârstă de 32 de ani, era căsătorit și avea un copil. Acesta locuia în localitatea Pietroșani.Executase o misiune în teatrul de operații din Afganistan, fiind angajat al MApN din anul 2008.
Caporalul clasa a III-a George-Emilian Catană, din localitatea Valea Mare, avea 40 de ani, era angajat al MApN din anul 2002. Era căsătorit și avea un copil.

Sursa:Agerpres.ro