DSP Argeș: “Nu lăsa alcoolul să-ți hotărască viitorul!”

 În fiecare an, alcoolul este responsabil pentru mai mult de 3 milioane de decese și un sfert din morțile în rândul tinerilor sub 30 ani. Alcoolul este un factor de risc pentru mai mult de 200 boli, între care: boli de ficat și pancreas, unele tipuri de cancer, diabet, boli cardiovasculare, obezitate, tulburări psihice.
Direcţia de Sănătate Publică Arges desfășoară în această lunăcampania de Informare-Educare-Comunicare cu titlul: “LUNA NAŢIONALĂ A INFORMĂRII DESPRE EFECTELE CONSUMULUI DE ALCOOL”
Campania se desfășoară sub sloganul : “Nu lăsa alcoolul să-ți hotărască viitorul!”

CITEȘTE ȘI ... ATENTIE! Întreruperi masive de curent! 25 de localități afectate săptămâna viitoare!


Conform Organizației Mondiale a Sănătății, alcoolul este a 3-a cauză de boală și moarte prematură. Din punct de vedere al consumului total de alcool, România ocupă locul al 3-lea între țările Uniunii Europene și locul al 2-lea din punct de vedere al cantității de alcool consumate de o persoană cu o anumită ocazie. Peste 60% din tineri au început să consume alcool înainte de vârsta de 13 ani. Cu alte cuvinte, de la o vârstă tânără, românii au obiceiul de a consuma cantități excesive de alcool, spre deosebire de majoritatea europenilor, care consumă constant cantități moderate de alcool. Adolescenții care încep să consume alcool înintea vârstei de 15 ani au un risc de patru ori mai mare de a deveni dependenți de alcool, iar cei care consumă alcool înaintea vârstei de 13 ani au risc de șapte ori mai mare de a deveni mari băutori și de a consuma cantități mari de alcool la fiecare ocazie. Tinerii care obișnuiesc să bea de la o vârstă timpurie sunt mai predispuși să consume și alte substanțe de abuz cum sunt tutunul sau drogurile ilegale, sporind riscul consecințelor negative.

CITEȘTE ȘI ... Ce tare! Pe autostrada A1 - În asfalt a crescut floarea soarelui!

Copiii care au părinți dependenți de alcool au risc de patru ori mai mare de a deveni și ei dependenți de alcool. Viața profesională poate fi compromisă ca urmare a scăderii performanțelor la școală sau la locul de muncă, a abandonării studiilor sau concedierii. O persoană care consumă alcool în mod excesiv poate avea probleme grave cu legea și este supusă riscului de a răni sau a fi rănit de alții sau chiar de a-și pierde viața ca urmare a accidentelor.