DSP Argeş: Suntem pregătiţi pentru o eventuală epidemie de rujeolă!

Ieri, la nivel național, s-a declarat apariţia unei grave epidemii de RUJEOLĂ - denumită popular POJAR, pe teritoriul României. Situația a scăpat de sub control în urmă nevaccinării copiilor, din cauza fricii părinţilor, declanşată de o intensă campanie, mai ales in mediul online, impotriva vaccinării.
Ne aflăm într-o situție extremă, în condițiile în care trei copii au murit până acum, iar alți 675, din 23 de județe ale ţării, sunt confirmați cu acest virus.

În primele opt luni ale anului, în România, rata virusului a crescut enorm în comparație cu anul trecut. Ministerul Sănătății a confirmat 675 de cazuri de rujeolă în 2016, în timp ce, în 2015, au fost doar 7 cazuri confirmate și niciun deces.

 

Risc de epidemie şi in Argeş!

DSP Argeş ne-a prezentat o statistică a acoperirii vaccinului ROR (împotriva rujeolei, rubeolei și oreionului): la copii cu vârsta de 2 ani, din mediul urban, acoperirea vaccinală s-a făcut in procent de 83%, iar in mediul rural vaccinarea s-a făcut in proporţie de 88%. Specialiştii avertizează că riscurile nevaccinării sunt mari, pe termen mediu și lung, fiind vorba despre posibilitatea reapariţiei unor afecţiuni care nu au avut o evoluție ingrijorătoare, până acum, pe teritoriul țării.

Interesaţi fiind de ceea ce se intâmplă in judeţul nostru, in această situaţie, am stat de vorbă cu reprezentatul Direcției de Sănătate Publică Argeș, director adjunct Adrian Stoica, epidemiolog de profesie. Contactat telefonic de redactorii noştri, acesta ne-a declarat că, momentan, nu sunt raportate cazuri de rujeolă în Argeș, insă nu se ştie care va fi evoluţia in viitorul apropiat.

Noi nu avem indicii că ar putea fi depășită capacitatea secției.”

Întrebat dacă spitalul de contagioase ”Nicolae Bălcescu” ar putea suporta, în aceste momente, atât tratamentul cât şi spitalizarea unui număr mare de copii bolnavi, Adrian Stoica ne-a declarat: ”Da, sigur că da! În primul rând că nu toate cazurile necesită spitalizare. Noi nu avem indicii că ar putea fi depășită capacitatea secției. Diagnosticul este dat un specialist de boli infecțioase, dar cazurile cu evoluție ușoară pot fi izolate și tratate la domiciliu. Tratamentul este unul simptomatic. Doar la cazurile care prezintă complicaţii este necesară observația medicală, într-un spital de boli infecțioase.”


În condițiile în care ieri a fost declarată epidemie de rujeolă în țară, legat de procedura în cazul unei epidemii, directorul adjunct al DSP Argeș ne-a specificat următoarele:
”În cursul zilei de ieri nu a fost primită nicio solicitare din partea Ministerului Sănătății în acest caz. Nu este necesar să transmită instrucțiuni deoarece noi, ca specialiști epidemiologi, avem prevăzut, în programele naționale de sănătate și în atribuțiile specifice compartimentului de Epidemiologie, ce trebuie să facem în cazul în care apare o astfel de situație.”

 ”Spun și subliniez, atitudinea este profund greșită ...”

In legătură cu atitudinea părinților față de vaccinul antirujeolic și de refuzul acestora de a-și imuniza copiii, Adrian Stoica a susţinut că este o greşeală foarte mare din partea părinţilor: ”Profund greșit! Spun și subliniez, atitudinea este profund greșită și bazată pe o neînțelegere a datelor științifice, acumulate de-a lungul zecilor de ani de când este folosit vaccinul antirujeolic. Vaccinul are riscuri minore și acestea se limitează la reacții adverse postvaccinare, în perioada imediată după administrarea vaccinului, care însă sunt trecătoare și de gravitate redusă pănâ la medie. Evoluția rujeolei, ca boală provocată de virusul rujeolos, poate evolua, mai ales la copiii mici sub 5 ani, cu complicații severe, pulmonare, complicații severe la nivelul ochiului care pot duce la orbire, dar și la nivelul creierului.”

”Vaccinul nu se recomandă înaintea vârstea de 12 luni”

Zvonurile referitoare la scăderea vârstei de vaccinare, de la 12 luni la 6-7 luni, au fost infirmate de specialistul în epidemiologie: ”Aceasta este o decizie excepțională, în context epidemic. În cazul nostru vaccinul nu se recomandă înaintea vârstea de 12 luni, pentru că nu este suficient de eficient. Vaccinul este eficient începând cu vârsta de 12 luni, deoarece atunci imunizează la maxim copilul. Sunt studii numeroase care certifică acest fapt. Atunci nu are rost să-l administrăm mai devreme pentru că nu imunizează eficient. În mod excepțional, atunci când virusul se extinde și amenință în special copiii sub vârsta de un an și este prezentă o epidemie de rujeolă, atunci se poate coborî vârsta de administrare la 6-7 luni, dar cu rezerva că acel copil, caruia i s-a administrat mai devreme vaccinul trebuie să-l primească din nou la 13 luni sau între 13 și 24 de luni.”

Vorbind despre situația în care vaccinul nu poate fi găsit la medicii de familie sau în farmacii, Adrian Stoica a precizat: ”A fost o perioadă în care a lipsit acest vaccin, dar acum este disponibil.
Și vaccinul antirujeolic, antirubeolic și antioreion nu a avut problemele de aprovizionare pe care le-a avut vaccinul hexavalent”

 

Principalele motive ale apariţiei acestei grave situaţii la nivel naţional vin pe fondul campaniei  şi al mesajelor  impotriva vaccinării copiilor, dezbătute intens in Romania, mai ales in mediul online, precum şi al unor campanii masive duse organizații sau chiar de persoane publice, care au făcut o intensă mediatizare a mesajelor impotriva vaccinării.

Reamintim că numărul părinților care refuză să-și vaccineze copilul crește ingrijorător, de la an la an, în România.

Unul dintre cei mai vizibili anti-vaccinişti de la noi, vedeta PRO TV Olivia Steer, a citat şi recomandat intens cartea anti-vaccin a medicului de familie Christa Todea-Gross, care este vicepreşedintele Federaţiei ortodoxe Pro Vita, cu filiale în 9 oraşe din România. Todea-Gross face parte şi din echipa Asociaţiei Medical-Creştine Christiana din Cluj, condusă de episcopul vicar al Clujului, Flueraş Someşanul. Cartea anti-vaccin este vândută în reţelele librăriilor ortodoxe şi poate fi descărcată de pe mai multe site-uri cu profil ortodox.

In ultimele zile, anti-vacciniştii şi... mai ales Olivia Steer, sunt infieraţi intens de părinţi şi de cei din sănătate, din cauza gravelor efecte pe care le-au generat prin mesajele lor:

“- Vaccinul ne omoara, ştevia ne face bine, mierea ne vindecă de cancer - Mi-e groază că, in secolul XXI, exista oameni care neagă medicina şi ştiinţa şi urmează ca nişte oi o impostoare ca Olivia Steer. Trei copii au murit pentru că nişte oameni nu şi-au vaccinat copiii. Au citit ei pe forumuri ca nu e bine. Şi… ştiţi ce? Duduia mai are vreo 30 000 de fani. Şi doarme neîntoarsă.”  spune, pe un site, o mămică revoltată.

"Argumentul Steer: - Oamenii care mănâncă sănatos nu au nevoie de vaccinuri, pentru simplu motiv că nu se imbolnăvesc aproape niciodată-
Doamnă, uitaţi o statistică despre România: Acum 150 de ani, când oamenii mâncau sănatos, făra conservanţi, şi nu se vaccinau, speranţa de viaţă in România era de 36 de ani. Astăzi, cu medicina aia modernă pe care o blamaţi, speranţa de viaţă este de 77,6 de ani la femei şi 70,5 la barbaţi (sursa: Raportul Organizaţiei Naţiunilor Unite.) Dar, să nu credem statisticile… Să o credem pe doamna Steer, nu? Cea fară pregatire medicală, ca şi mine! Şi vă mai spun ceva: chiar daca era medic şi facea parte dintre cei 0, 0….1 la sută din medicii care se opun vaccinurilor, tot nu conta. Raman ceilalţi 99, 99…%“ acuză altă cititoare.

 

Cifrele dezastrului epidemiologic distribuite pe județe:

 - la granița dintre județele Bistrita Năsăud si Cluj (219 cazuri)

 - în județul Mureș (145 cazuri)

 - în județul Arad (113 cazuri din care 2 decese la copii cu vârsta sub 1 an) 

 - în județul Timiș (71 cazuri din care 1 deces la copil cu vârsta sub 1 an) 

 - în județul Suceava (27 cazuri) 

 - în județul Brasov (33 cazuri) 

 - în județul Sălaj (7 cazuri)

 - în județul Hunedoara (14 cazuri) 

 - în județul Caraș - Severin (13 cazuri)

 - în județul Alba (3 cazuri) 

Cazuri sporadice de rujeolă au fost confirmate la persoane nevaccinate / incomplet vaccinate din București (4 cazuri) şi in județele:

- Bacău (3 cazuri)

- Bihor (1 caz)

- Constanța (3 cazuri)

- Dâmbovița (2 cazuri)

- Giurgiu (1 caz)

- Mehedinți (1 caz)

- Neamț (2 cazuri)

- Olt (2 cazuri)

- Sibiu (3 caz)

- Vaslui (1 caz)