Două mari firme şi-au extins activitatea în Argeş

Luna mai a fost marcată, la nivelul mediului economic argeşean, de două evenimente. Doi jucători importanţi de pe piaţa de automotive şi-au extins capacitatea de producţie în Argeş. Este vorba de Kirchhoff Automotive Romania şi Martur. 

Pe data de 8 mai, la Căteasca, a fost inaugurată cea de-a doua fabrică Kirchoff Automotive din România, după ce prima a fost deschisă, în 2012, la Craiova. A fost ales Argeşul datorită poziţionării sale aproape de clienţi şi accesului la autostradă. Construcţia spaţiului industrial s-a realizat în numai un an, iar acum a început deja producţia de serie. După cum anunţă reprezentanţii companiei, fabrica de la Căteasca produce mai mult de 90 de piese diferite, atât pentru sectorul de autovehicule, cât și pentru cel de vehicule comerciale, pentru clienții Volkswagen, Daimler, Ford și PSA.

„Fabrica a fost construită în conformitate cu cele mai recente standarde Lean. În plus, echipa a implementat sistemul Industry 4.0 în hala de producție. La doar șapte luni de la demararea lucrărilor de construcție, zona de producție a fost finalizată în decembrie 2018, iar primele prese au fost instalate în ianuarie 2019. Producția de serie a început în martie 2019. Fabrica din Argeș livrează piese stanțate atât pentru locațiile noastre din Europa, cât și pentru clienții din Europa de Est. Locația unică permite livrări rapide, iar locația strategică a fabricii joacă un rol crucial datorită proximității sale față de producătorii auto din România și față de autostrada A1, care este parte a Coridorului IV paneuropean ce leagă România de Europa.”, se arată pe site-ul oficial.

Fabrica de la Căteasca are 40 de angajaţi, iar construcţia sediului de 3.100 mp a reprezentat o investiţie de 10 milioane de euro. 

La o săptămână de la această lansare oficială, la câţiva kilometri de Căteasca, în Oarja, Martur Automotive Seating and Interiors a inaugurat lucrările de extindere a capacităţii fabricii existente. Jumătate din suma necesară acestui proiect este ajutor de stat, acordat pentru stimularea investiţiilor majore, la finele anului 2018. Valoarea totală a investiţiei este de circa 83 milioane lei. 
Prin acest proiect, producătorul turc Martur Automotive Seating and Interiors își suplimentează capacitatea actuală de producție în vederea fabricării de componente auto şi scaune auto asamblate. Acesta doreşte să adauge în portofoliu producţia de scaune din față și din spate pentru Logan și Sandero, dar și extinderea producției de structuri pentru scaune acestor două modele de la Dacia. Noua capacitate de producție va fi operațională până la sfârșitul anului. 

 

 

Sursa: Săptămânalul Ancheta