Dacia reia activitatea. Vezi când!

UPDATE, 9 aprilie : 

În perioada în care activitatea Uzinelor Dacia a fost întreruptă , au fost analizate si implementate cele mai bune măsuri pentru ca toți angajații să fie protejați după reluarea activității. 

În acceste conditii, conducerea Uzinei Dacia anunță modul de activitate care va redemara după cum urmează : 

-21 aprilie : Uzina Mecanica si Sasiuri Dacia reia progresiv activitatea începand cu un numar de 250 de salariati pe baza de voluntariat intr-o singura echipă ;
-4 mai:Uzina Vehicule Dacia își reia activitatea 
-Pentru pregătirea reluării activității Uzinei Vehicule , activitatea din cadrul departamentului Presaj se va relua progresiv , pe baza de voluntariat , începand cu 21 aprilie cu un numar total de 190 salariati in două echipe. 

 

UPDATE, 8 aprilie:


Așa cum vă anunțam încă de săptămâna trecută, astăzi, la Dacia a avut loc o ședință în care s-a stabilit situația celor 13.500 de angajați aflați în șomaj tehnic, ședința la care a participat Administrația companei și Sindicatul Autoturisme Dacia.

Contactat de redactorii Sursata.ro, viceliderul Sindicatului Autoturisme Dacia, Ion Iordache, a declarat că până la momentul acesta nu s-a ajuns la o înțelege, dar a dorit să transmită angajațiilor următorul mesaj:


”Administrația a propus reluarea lucrului în mod gradual începând de săptămâna viitoare.

Sindicatul Autoturisme Dacia, prin cuvântul liderului SAD, Pavelescu Nicolae și Iordache Ion ca vicelider  SAD, nu a fost de acord cu propunerea făcută de administrație și a propus reînceperea lucrului pentru toată uzina în data de 4 mai 2020. Am avut această poziție considerând că Administrația nu poate să protejeze un număr atat de mare de salariați. Înțelegem nevoia de a face mașini, dar mai de preț este sănătatea salariaților.
Dacă dumnealor își asumă această responsabilitate, să expună salariații la contaminarea cu acest virus, este problema lor, dar Sindicatul și-a spus ferm poziția și o menține în continuare: Nu este de acord cu reluarea lucrului la Dacia.

 

Monica Ioniță, reprezentantul relației cu presa al companiei, ne-a declarat că o decizie oficială va fi comunicată în curând.
 

 

UPDATE, 2 aprilie:
Viceliderul Sindicatului Autoturisme Dacia, Ion Iordache, a declarat pentru Sursata.ro că în data de 8 aprilie va fi organizată o ședință în care se va analiza situația la nivelul companiei și se vor lua decizii importante în ceea ce privește activitatea celor 13.500 de angajați aflați în șomaj tehnic.


Până la data menționată, acordul semnat în luna martie se prelunge.

”Acordul pe care l-am făcut în data de 18 martie se prelungește cu toate prevederile (plata de 85% din salariu și bonuri de masă) pe perioadă nedeterminată, urmând ca miercuri, săptămâna viitoare, să ne întâlnim  pentru a analiza situația și a lua decizii în ceea ce privește continuarea sau o dată finală.”, a declarat viceliderul Sindicatului Autoturisme Dacia, Ion Iordache.

 

”În contextul propagării virusului COVID -19 la nivel global și al evoluției crizei sanitare, Groupe Renault România, în acord cu partenerii sociali, prelungește perioada de întrerupere a activității de producție de la uzinele din Mioveni.
 
În vederea reluării acesteia, compania acționează pentru a aplica măsuri corespunzătoare, care să asigure angajaților protecție în desfășurarea activității. 

Angajații și partenerii de business vor fi informați despre activitățile Groupe Renault România și redemararea producției. ”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Groupe Renault România.

 

Update

Viceliderul Sindicatului Dacia: „Muncitorii sunt foarte îngrijorați”

„În vederea protejării angajaților, s-a luat hotărârea ca uzina să își suspende activitatea de mâine, începând cu ora 07:00, până pe data de 5 aprilie, în condițiile prevăzute în contractul colectiv de muncă, cu plata de 85% din salariu și bonuri de masă”, a declarat viceliderul Sindicatului Autoturisme Dacia, Ion Iordache.

Din cei 14.000 de angajați, 13.500 vor fi în șomaj tehnic. Vor rămâne pompierii, paznicii, oamenii de la mentenanță. În privința reacției angajaților, Ion Iordache a adăugat că oamenii s-au declarat îngrijorați cu privire la această situație:

„Muncitorii de la Dacia sunt foarte îngrijorați, dar înțeleg această situație”, a adăugat acesta.

Compania anticipează că activitatea comercială va fi reluată rapid după încheierea crizei sanitare.

„La momentul respectiv, vor fi implementate măsuri corespunzătoare, în acord cu partenerii sociali, ceea ce va permite companiei să răspundă cererii comerciale”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Groupe Renault România.

 


Este oficial! Angajații Uzinei Dacia din Mioveni au fost anunțați, în această dimineață, că începând de joi, 19 martie, de la ora 07:00, vor sta sta acasă până pe data de 5 aprilie.

Decizia a fost luată în contextul creșterii numărului de persoane diagnosticate cu coronavirus.

CITEȘTE ȘI ... ARGEȘ: 80 de persoane în carantină, printre care doi copii

 

Potrivit viceliderului de Sindicat Dacia, Ion Iordache, salariații, aproximativ 13 500 la număr, vor fi în șomaj tehnic și vor primi 85% din salariu în perioada în care vor sta acasă.

Reamintim că mari constructori auto și-au suspendat activitatea pentru a preveni răspândirea coronavirusului, dar și din cauza efectelor care se resimt deja, din punct de vedere economic.

Revenim.