Șeful de la Evidența Populației - zburat din funcție! ACUZAȚII GRAVE!

UPDATE 25 IULIE 2017, ORA 15.

Marţi, directorul Viorel Badea a susţinut o conferinţă de presă, în care a încercat să justifice decizia sa de a mări salariile angajaţilor de la Evidenţa Populaţiei. "Am participat ieri la comisiile care au avut loc şi informaţiile vehiculate sunt neadevărate. Nu vreau să mă consider o victimă a sistemului, dar vreau să am parte de prezumţia de nevinovatie. Toată această tevatură a pornit de la faptul că am avut cutezanţa să aplic decizia Curţii Constituţionale la fel ca preşedintele CJ şi pentru asta colegii mei au avut şi au de suferit" - a spus, printre altele Viorel Badea.

 

O decizie drastică a fost luată la Evidența Populației, unde Comisia de disciplină a hotărât ca șeful instituției - Marian Viorel Badea - să fie zburat din funcție, fiind suspendat pe toată perioada cercetării sale administrative. In locul său va fi numit director interimar Gheorghe Marian. Acesta a lucrat, până acum 6 luni, la Evidența Populației București, după care s-a transferat la Direcţia Generală pentru Evidenţa Populaţiei Argeș.

Amintim că, la inceputul acestei luni, scandalul dintre șeful Direcției de Evidenţă a Populaţiei și superiorii din CJ Argeș a ajuns  la Comisia de disciplină, ca urmare a solicitării făcută de administratorul public al județului, Maria Dinu.

Marian Badea este cercetat pentru că a încălcat disciplina bugetară, nu a plătit asigurările obligatorii ale salariaţilor și a denigrat imaginea instituţiei județene.

În luna aprilie, săptămânalul „Ancheta” publica un amplu material în care expunea situaţia tensionată de la Direcţia Generală pentru Evidenţa Populaţiei Argeș, instituție aflată în subordinea Consiliului Judeţean Argeș și condusă de Marian-Viorel Badea.

Șeful acesteia a considerat - deși nu avea buget și cadru legal - că trebuie să alinieze salariile angajaţilor săi la cele ale salariaţilor din CJ Argeș, provocând de aici o serie de rostogoliri financiare care pot face oricând deliciul Curții de Conturi și nu numai ale acesteia dacă vorbim de instituții de control.

Problemele au început încă din 2016, când - cu toate că nu avea bugetul necesar - Marian Badea a mărit lefurile subordonaților, astfel încât, în luna septembrie s-au terminat banii pentru tot anul.

CITITI ȘI...VIDEO! Mascați versus țigani! Focuri de armă, topoare, drujbe...Pauleasca-Argeș!

Luat prin surprindere, ca să salveze situația, finanțatorul CJ Argeș a găsit, cum-necum, o soluţie și le-a asigurat fondurile necesare până în decembrie 2016. Situaţia însă s-a repetat și anul acesta. După ce Marian Badea le-a oferit angajaţilor DGEP salarii majorate de la sine putere, considerând că ai săi subordonaţi muncesc mai mult decât cei de la CJ și că sunt supraaglomeraţi din cauza lipsei de personal, a rămas în urmă cu plata contribuțiilor sociale.

Cu alte cuvinte, șeful Direcţiei a preferat să le achite salariile mărite fără a avea și un buget aferent și nu a mai avut bani pentru plata contribuțiilor aferente, ceea ce înseamnă că angajaţii DGEP nu sunt la zi cu asigurările de sănătate, cu cele de șomaj sau contribuţiile la pensie. Deși reprezentanții CJ Argeș au încercat în mod repetat să îi explice directorului Badea că salariile din Direcţia sa trebuie să se alinieze cu cele ale Direcţiilor de Evidenţa Populaţiei din ţară și nu cu ale instituţiei care îi finanțează, șeful DGEP a menţinut politica de plăți și punctul de vedere conform căruia și oamenii lui trebuie să câștige cât cei din CJ. Prin analogie, dacă aceasta ar fi regula, atunci și angajații din spitalele aflate sub coordonarea CJ-ului ar trebui să se alinieze la salariile instituţiei, și angajații DGASPC și tot așa…

Conform legii însă, fiind ordonatori terțiali de credite, aceste instituții trebuie să se încadreze în bugetul alocat de Consiliul Județean. Orice abatere de la această disciplină fiscală duce la sancțiuni semnifi cative ale Curții de Conturi, cei mai afectați urmând a fi tot angajații care, de regulă, sunt puși să dea înapoi toți banii obținuți în afara limitelor bugetare stabilite.