Filmul românesc ”Ana, mon amour” în cursa pentru ”Ursul de Aur”

Filmul românesc ”Ana, mon amour” în cursa pentru ”Ursul de Aur”

A început Festivalul Internațional de Film de la Berlin. Filmul românesc „Ana, mon amour",regizat de Călin Peter Netzer, se află printre cele 24 de producții cinematografice care își vor disputa trofeul ”Ursul de Aur”.Filmul reprezintă o poveste de dragoste care se destramă sub presiunea celor din jur.În 2013, regizorul a câştigat Ursul de Aur cu „Poziţia copilului"

Personajul principal al filmului este actrița Diana Cavallioti. „E o poveste foarte grea, care cred că e trăită de foarte mulţi oameni în jurul nostru şi îmi dau seama cât de superficială e privirea noastră asupra lumii”, a spus actrița.

Al patrulea lungmetraj al regizorului Călin Peter Netzer este o adaptare a romanului „Luminiţa, mon amour", scris de Cezar Paul-Bădescu.

În momentul în care am scris romanul, eu eram autorul, eu eram stăpânul, puteam să fac ce vreau. De data asta nu mai e. În momentul în care vezi că, de fapt, a ajuns exact ce ai pus acolo şi a fost înţeles cum ai vrut tu, n-ai cum să nu te bucuri”, a explicat scriitorul Cezar Paul-Bădescu.

În cadrul Festivalului de la Berlin, filmul ” La drum cu tata”, regizat de Anca Miruna Lăzărescu, va fi proiectat într-o secțiune dedicată producțiilor germane. Pelicula este inspirată de povestea adevărată a unei familii de șvabi din Arad, plecată într-o călătorie prin Estul Comunist, în august 1968. Primăvara de la Praga le dă, însă, planurile peste cap.

În 1990, după ce s-au deschis graniţele, am plecat. Aveam 11 ani si abia când am început să studiez la şcoala de film regie, mi-am dat seama ca sufletul si inima mea sunt de altundeva şi că am alte povești de povestit decât colegii mei care vin din Germania. Eu nu cred că aș putea și nu aș vrea și aș găsi nedrept să povestesc o poveste de azi din România cu regulile de joc ale societății de azi. Nu mă simt acolo. Mă simt mult mai sigură povestind ceva din trecut”, a spus regizoarea Anca Miruna Lăzărescu.

sursa:digi24.ro