Fost deputat argeșean anchetat de DNA!


Fostul deputat argeșean Theodor Nicolescu este chemat, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a i se aduce la cunoştinţă învinuirile într-un nou dosar de corupţie.

Potrivit anchetatorilor DNA, argeșeanul, în timpul activității sale din cadrul Autoritatății Naționale pentru Restituirea Proprietăților, nu și-ar fi respectat obligațiile legale.

Dosarul vizează supraevaluarea cu 6.120.237 lei a unui teren de 1.250 de metri pătraţi aflat în zona Bulevardului Camil Ressu din Capitală, de trei ori mai mult decât valoarea reală.

Raportul de evaluare a fost întocmită de către Tudose Doina, iar președintele și membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - Ingrid Zaarour, Popa Mocanu Ingrid Luciana, Baciu Remus Virgil, Iuoraș Mihnea Remus, Attila Marko Gabor, Nicolescu Theodor Cătălin și Canangiu Constantin Cătălin, pe de o parte, și evaluatorul Vișoiu Gheorghe, aveau obligația legală să-l verifice.

Cu toate acestea, aceștia au acceptat și aprobat acordarea de despăgubiri pe baza unui raport de evaluare în care valoarea de piață a fost, evident, denaturată.

Suspecților li s-au adus la cunoștință acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.