(foto - video) Motocicliștii au fost alături de Mihai Ionuț Toma pe ultimul său drum!


Mihai Ionuț Toma, plutonier-major, era cunoscut drept un om muncitor și cu sufletul întotdeauna îndreptat către familia sa. Avea acasă un băiat, în vârstă 14 ani, care a rămas acum fără tată. Dincolo de cariera militară, bărbatul trăia cu pasiune. Era îndrăgostit de dansul popular românesc, fiind timp de un deceniu membru al ansamblului de dansuri din localitate, iubea motocicletele și mașinile, având o patimă pentru modelele ARO.


Familia, colegii, prietenii și motocicliștii l-au condus pe ultimul său drum pe Mihai Ionuț Toma.
Înmormântarea a avut loc în localitatea Mioarele, locul unde plutonierul se întorcea mereu cu drag.

Și colegii săi au fost conduși azi pe ultimul drum. 

Sublocotenentul (post-mortem) George-Emilian Catană a fost înhumat în cimitirul din localitatea Lerești, sat Voinești, iar sublocotenentul (post-mortem) Petre Cristian Toader în cimitirul din Cartierul Mărcuș al municipiului Câmpulung. (foto galerie)