(foto/video) Jandarmii montani, operațiune de salvare și evacuare pe Cheile Dâmbovicioarei

Operațiune contra cronometru în zona Cheilor Dâmbovicioarei. Doi turiști străini au sunat la 112, cerând ajutor după ce s-au pierdut în munți, abătându-se de la traseul marcat cabana Piatra Craiului – Cheile Dâmbovicioarei.

La scurt timp după apelul la 112, echipajele de intervenție din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș, ISU Argeș, Salvamont Argeș și Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia, au ajuns la fața locului, răniții fiind localizați cu ajutorul coordonatelor GPS. 

”Evacuarea primului turist care acuza stări de vomă şi atac de panică s-a făcut din peretele stâncii cu ajutorul unui salvator montan care a coborât la victimă prin procedee specifice de alpinism, asigurând victima şi coborând-o în rapel spre echipajul SMURD.

Al doilea turist a fost evacuat după eliberarea zonei cu ajutorul unei tiroliene, instalată la 50 de metri înălţime de la sol, între doi versanți, deasupra drumului. Victima a fost așezată pe o targă și, fiind asistată în permanență de un jandarm montan, a fost lansată pe tiroliană până la mijlocul acesteia. Akia (targa) a fost apoi coborâtă cu un dispozitiv de lansare pe coardă până la șosea. Aici rănitul a fost preluat de un alt echipaj de salvatori care l-a transportat cu o autospecială la spital.

Principalele obiective ale exerciţiului sunt de dezvoltare a capacităţii de interoperabilitate în sistem integrat, creşterea capacităţii operaţionale a structurilor de intervenţie, verificarea modului de aplicare a procedurilor operaţionale de intervenţie şi verificarea disponibilităţii mijloacelor tehnice de comunicaţii şi a vulnerabilităţii legăturilor de comunicaţii operative pentru asigurarea conducerii forţelor proprii şi a cooperării intra şi interinstuţionale. ”, se arată în comunicatul Jandarmeriei Montane.

Reamintim faptul că jandarmii montani sunt instruiți de către specialişti în domeniul acordării primului - ajutor pe timpul cursurilor din cadrul Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia.