Hotelul Alcadibo va fi reamenajat!

Conducerea hotelului Alcadibo a decis să reamenajeze o parte din etajele imobilului, acestea primind destinația de birouri.

Decizia a fost luată ca urmare a faptului că activitatea hotelieră era restrânsă și nici restaurantul din incinta unităţii nu funcționa la capacitatea dorită. Conform managerului Alexandru Ghiocel, la acest moment două etaje ale hotelului Alcadibo sunt transformate în birouri.

CITEȘTE ȘI ... Piteșteanul Smiley sărbătorește 10 ani de carieră solo!

Având în vedere că imobilul este amplasat în zona ultracentrală a Piteştiului, unde cererea pe piaţa închirierii de spaţii comerciale este mare, afacerea deja dă rezultate mai bune decât atunci când funcţiona doar ca hotel. În cazul în care solicitările vor depăşi spaţiile existente în momentul de faţă, administratorul este dispus să transforme și alte etaje în spații pentru birouri. În urma separării afacerilor din consorţiul Alcadibo, hotelul, dar şi societatea Selca au rămas la Paul Zamfir.

Recent, ginerele său, Cristian Hideg, a cumpărat şi fostul sediu al firmei Nordco, scos la licitaţie în cadrul procedurii de lichidare judiciară. Potrivit lui Alexandru Ghiocel, în cazul imobilului proaspăt achiziţionat au început primii pași pentru renovare, însă nu s-a luat încă hotărârea dacă sediul va fi transformat în clădire de birouri sau imobil de locuințe.

Sursa Saptamanalul Ancheta