Ianuarie 2018 - Contribuțiile sociale vor trece la angajați!

Începând cu ianuarie 2018, Contribuțiile sociale vor trece la angajați, anunță Ministerul de Finanțe. 
Astfel, sumele reprezentând CAS şi CASS, care în prezent sunt datorate de angajator în nume propriu, vor fi preluate de către angajat. Această măsură va asigura angajatului creşterea punctajului luat în calcul la stabilirea pensiei şi implicit o pensie mai mare, potrivit Ministerului Finanţelor.

Premierul Mihai Tudose a spus miercuri că CAS şi CASS „vor rămâne pe modelul actual”.

Comunicatul Ministerului de Finanțe:

Ca urmare a solicitărilor primite din partea presei și a mediului de afaceri referitoare la clarificarea aspectelor legate de transferul obligațiilor privind CAS și CASS datorate de angajator către angajat, facem următoarele precizări:

Programul de guvernare 2017 – 2020 conține un pachet de măsuri ce vizează contribuțiile sociale obligatorii, care urmează a se implementa începând cu 1 ianuarie 2018.

Astfel, nivelul contribuțiilor sociale obligatorii urmează să se diminueze cu 4,25 puncte procentuale, respectiv de la 39,25% la 35%. De asemenea, cu aceeași dată de 1 ianuarie 2018, se are în vedere și reducerea cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%.

Aceste contribuții vor fi datorate de către angajat, însă obligația stabilirii, reținerii și plății acestora către bugetele de asigurări sociale va reveni, în continuare, angajatorului.

În acest sens, sumele reprezentând CAS și CASS, care în prezent sunt datorate de angajator în nume propriu vor fi preluate de către angajat. Această măsură va asigura angajatului creșterea punctajului luat în calcul la stabilirea pensiei și implicit o pensie mai mare.

Măsurile nu vor implica creşterea cheltuielilor salariale pentru angajator. Totodată, având în vedere și scăderea cotei de impozit pe venit, nici venitul net al angajatului nu va fi afectat.

Sursa:Digi24.ro