În Argeș! Topul localităţilor cu cei mai mulţi copii nevaccinaţi!

Epidemia de rujeolă a făcut ravagii în acest an. La nivel naţional s-au confirmat peste 8.000 de cazuri, iar 32 de persoane au murit din cauza acestei boli. În Argeş, până la acest moment sunt înregistrate doar 20 de cazuri, însă în judeţele vecine situaţia este mult mai gravă, aşa că trebuie impuse măsuri.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a cerut administraţiilor locale să îi depisteze pe copiii nevaccinaţi din comunităţile de care răspund şi să aibă în vedere  ca toţi copiii cu vârste între 9 luni şi 9 ani să fie imunizaţi, inclusiv cei care au depăşit vârsta de vaccinare, acestea fiind grupele de vârstă care sunt cele mai afectate de epidemie. Astfel, primarii, cu asistenţii sociali din subordine au fost obligaţi ca până săptămâna trecută să identifice dacă există minori care nu sunt înscrişi la medicii de familie şi din acest motiv nu au beneficiat de vaccinare.

Citeşte şi... UPDATE! Copilul căzut de la 5 metri este în comă!

Culmea este că, oficial, în toate cele 102 de localităţi ale Argeşului nu există nici măcar o persoană care să nu fie înscrisă la medic de familie. Toate primăriile au raportat că acoperirea serviciilor medicale este completă.

Aproape 2.000 de părinţi din judeţ refuză imunizarea!

Cu toate că întreaga populaţie a Argeşului este înscrisă la cei 347 de medici de familie, există în evidenţă 8.134 de copii cu vârsta între 9 luni și  9 ani nevaccinaţi cu ROR, din totalul de 43.879. Cei mai mulţi, adică 7.128, sunt din grupa de vârstă 1- 9 ani, interval în care se administrează rapelul la prima doză, care se efectuează până la 12 luni.

Atât prefectul Emilian Dragnea, cât şi directorul Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, Sorina Honţaru, au cerut primarilor să se implice mai mult pentru a creşte acoperirea vaccinală la 95%, cât este optim. În acest moment, procentul este de 84. DSP Argeş are disponibile 10.040 de doze, suficiente pentru toţi cei care nu au făcut încă ROR-ul. „20% din părinţii copiilor nevaccinaţi refuză vaccinarea. Aceştia trebuie să înţeleagă că trebuie să respecte dreptul copilului la viaţă şi la sănătate şi să nu se mai lase influenţaţi de teorii false”, a declarat dr. Sorina Honţaru.

Topul localităţilor cu cei mai mulţi copii nevaccinaţi

Cele mai multe cazuri de copii nevaccinaţi se află în comunele cu comunităţi mari de romi. Acum este şi o problemă în mobilizarea lor, unii fiind nomazi. Localităţile cu peste 100 de copii nevaccinaţi, conform evidenţei întocmite de DSP Argeş sunt: Piteşti – 2.452, Câmpulung – 649, Curtea de Argeş – 584, Ştefăneşti – 444, Ţiţeşti – 326, Mălureni – 285, Bascov – 251, Mioveni – 172, Călineşti – 147, Coşeşti – 143, Miceşti – 132, Topoloveni – 132, Leordeni – 123, Tigveni – 116, Costeşti – 109. Autorităţile judeţene au cerut ca, în perioada imediat următoare, medicii de familie împreună cu persoane din primărie să meargă la familiile cu copii nevaccinaţi pentru a îi convinge să îi imunizeze, dozele fiind gratuite.

Pe fondul situaţiei de criză generate de epidemia de rujeolă, a revenit în discuţie adoptarea unui act normativ care să îi oblige pe părinţi să îşi imunizeze copiii. Această prevedere se regăseşte în proiectul noii legi a sănătăţii, a cărui formă finală include amenzi de până la 10.000 de lei pentru părinţii care refuză vaccinarea propriilor copii.

 

Sursa:Saptamanalul Ancheta