UPDATE! Pentru a se răzbuna pe vecin, i-a incendiat fânarul

UPDATE 19 SEPTEMBRIE

Potrivit ultimelor informații, pompierii au stabilit că împrejurarea în care a a izbucnit focul a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul. Bănuit de această faptă este chiar un vecin care se pare că ar avea un conflict cu proprietarul. Supărat pe cel din urmă, vecinul ar fi încercat să își facă dreptate singur și ar fi incendiat fânarul bărbatului.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru distrugere prin incendiere. Cercetările continuă.

La intervenție au participat și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Domnești și Brăduleț, cu câte o autospecială, care au asigurat alimentarea autospecialelor de pompieri militari. Din fericire, flăcările au fost fost stinse fara ca acestea sa se extinda la alte clădiri. In incendiu au ars fânarul, pe o suprafață de aproximativ 300 mp, și 10 tone de fân. 

Arde un grajd in comuna Brăduleț. Pentru stingerea flăcărilor au fost solicitați pompierii. Aceștia se deplasează cu doua autospeciale cu apă și spumă. De asemenea, preventiv, la locul incendiului a fost trimis și un echipaj SMURD de la Detașamentul de pompieri Curtea de Argeș. Momentan, nu se știe dacă în grajdul cuprins de flăcări se afla animale. Revenim.

 

foto: descriptiv