Incendiu puternic! Iepuri salvați de la moarte (video)


Incendiu puternic, noaptea trecută, la un fânar dintr-o gospodărie aflată în localitatea Buzoiești. Focul a distrus patru tone de fân, iar acoperișul fânarului a ars pe aproximativ 60mp. De asemenea, au ars și elementele combustibile ale unei betoniere.

Pompierii au salvat din interiorul fânarului 8 iepuri și au evacuat două butelii și unelte. Salvatorii au acționat cu rapiditate, la scurt timp după ce au fost scoase animalele, acoperișul prăbușindu-se.

Din primele cercetări, reiese că incendiul ar fi fost provocat intenționat.

Au intervenit două echipaje cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

 

 

 

Foto/ video: ISU Argeș