INCREDIBIL! Stăpânii de sclavi din Argeș, în libertate!

Incredibil, dar adevărat! Din 38 de patroni de sclavi, 30 au ajuns în libertate, informează Antena3. Cei 30 de suspecți de sclavie din Argeș, care practicau la propriu robia oamenilor ținuți în lanțuri, se pot întoarce la îndeletnicirile lor, chiar dacă faptele lor sunt cele mai apropiate de crimele împotriva umanității.

Reamintim că mai multe familii din satul Gămăcești, comuna argeșeană Berevoești, au ținut 40 de tineri, inclusiv copii, în sclavie pe care îi puneau să muncească în case și la câmp. Victimele  erau sechestrate la o fermă din Berevoești și erau, cel mai des, răpite sau racolate cu promisiunea unui loc de muncă.

Pe scurt, sclavii erau obligați  să cerşească sau să muncească pentru câteva firimituri de pâine, iar cei care se împotriveau sau încercau să scape erau pedepsiţi prin metode demne de practicile evului mediu. Ancheta a mai scos la iveală  că sclavii erau bătuți cu biciul și cu cozi de lopeți sau cu furci, și opăriți cu apă fiartă, dar și faptul că „stăpânii” lor îi „specializaseră” în funcție de nevoile lor.

Sursa:stiripesurse.ro