CAZ TERIFIANT ÎN ARGEȘ! A refuzat inima fratelui său, care și-a pierdut viața într-un accident

Adrian Ionuț Ionescu, un tânăr de 28 de ani, din comuna Stâlpeni, se luptă încă de când s-a născut cu o problemă congenitală de cord. Deși medicii nu îi dădeau mari șanse la viață, Adrian a luptat din răsputeri cu boala de inimă, care nu îi permite să depună niciun efort. Întreaga sa copilărie a fost pentru el şi părinţi un adevărat coşmar. Fiecare mişcare putea fi pentru el, cel puţin în primii ani de viaţă, ultima: „Buzele mi se învineţeau, la fel toate extemităţile. Ai mei erau convinşi, de fiecare dată când mă vedeau înţepenit, e că sfârşitul. Medicii le-au spus că trebuie să fie pregătiţi, fiindcă oricând pot să mor. Fuseseră averizaţi că nu voi prinde nici măcar clasa I. Dar, spre uimirea lor, am depăşit vârsta de 7 ani şi, deşi eu, unul, simţeam că mi-e mai bine, medicii au continuat să fie sceptici. Alţi 7 ani erau, după ei, imposibili în situaţia mea medicală. De fapt, nimeni nu se mai încumeta să vorbească în ani. M-am obişnuit cu gândul că pot să mor oricând, chiar şi în somn, asta nu mă sperie. Ştiu că medicina a evoluat mult şi că la un moment dat va fi bine. Mi-e teamă doar de timp şi de ce o să las în urmă dacă se termină", a declarat Adrian pentru adevărul.ro.

Tânărul este tată a doi copii de 6 și 2 ani, ei fiind acum cei care îl fac se „încăpățâneze” să lupte cu problemele de sănătate și să își dorească să trăiască cu orice preț.

În urmă cu doi ani, Adrian Ionescu a avut șansa de a face un transplant de cord, lucru ce i-ar fi putut salva viața. Inima cea nouă, era însă a fratelui său, Vlad, care și-a pierdut viața într-un accident rutier. După tragedie, Vlad a intrat în moarte cerebrală.Ionuţ s-a rugat şi a sperat fără încetare că Vlad o să-şi revină. Nici măcar n-a vrut să ia în calcul un posibil transplant de cord: „Să-mi spună mie cineva cum aş fi putut să trăiesc eu cu gândul că i-am luat inima! Era de neimaginat pentru mine. Varianta asta ieşea, din start, din calcul. Multă lume s-a întrebat de ce n-am făcut transplantul şi de ce nu m-am gândit că poate fratele meu s-ar fi bucurat să ştie că măcar mi-a salvat mie viaţa. Eu nu pot să gândesc însă aşa. În mintea mea nici acum nu văd că asta ar fi fost o soluţie. Am crezut şi cred într-o altfel de şansă", a mărturisit Adrian.

O nouă șansă a apărut recent, când dosarul său medical a fost trimis la completul medical de la Spitalul Monza din București. Adrian a fost programat pe 5 aprilie pentru o operație complicată, iar o echipă de medici din Italia ar fi urmat să vină în România pentru a efectua interveția evaluată cu 95% șanse de reușită, pentru care însă, Ionuţ nu reuşise, ce-i drept, să strângă întreaga sumă care ar fi acoperit costurile: „Operaţia a fost amânată. De la spital m-au anunţat săptămâna trecută că respectiva echipă nu poate veni în România doar pentru mine şi că abia când se vor strânge mai multe cazuri de operat se va putea face această intervenţie, fiindcă, pentru o singură persoană, ar fi foarte costisitor. Deci mai am de aşteptat. Medicii mi-au propus şi varianta efectuării operaţiei în Anglia, dar vă daţi seama că şi acolo costă”, mai spune Adrian- Ionuţ.

Tânărul mai are nevoie de de 5000-6000 de euro, pentru că o parte din necesar a acoperit-o din creditele făcute pentru el de familie. Adrian, soţia şi cei doi copii trăiesc din 270 lei, cât este pensia de handicap a lui Ionuţ, şi salariul de 920 de lei al femeii, care lucrează la o fabrică de şerveţele. Ca să adune banii necesari, Ionuţ îşi riscă viaţa cântând, din când în când, pe la diverse petreceri prin sat. O aşteaptă cu optimism pe a sa anivesare, cea de la 30 de ani, şi multe altele, pe care speră să le petreacă sănătos cu cei dragi.


Cei care vor să doneze pentru Ionuţ o pot face în contul în RON deschis la BRD, filiala Mioveni, jud. Argeş.

Titular cont: IONESCU ALINA ELENA
IBAN: RO75BRDE030SV30535900300 SWIFT: BRDEROBU

 

Sursa: adevarul.ro