Proiectul de lege „Zile libere pentru părinți” a fost adoptat

Veste pentru părinți și copii! Proiectul de lege prin care angajatorii sunt obligați să acorde zile libere plătite părinților care nu au cu cine să își lase copiii în cazul unor situații speciale a fost adoptat de Comisia de Muncă a Camerei Deputaţilor.

„Se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ unde aceștia sunt arondați, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate de către autoritățile competente cu atribuții în domeniu”, prevede articolul 1 al proiectului legislativ.

CITEȘTE ȘI ... Poliția Locală Pitești: „Este necesară evitarea contactului apropiat cu persoane”

 

Prevederile se vor aplica părinților ai căror copii au vârsta de până în 12 ani, înregistrați în cadrul unei unități de învățământ și părinților copiilor cu dizabilități înregistrați în cadrul unei unități de învățământ.

În ceea ce privește drepturile salariale, părinții vor primi 75% din salariul net. Zilele libere plătite se vor acorda la cererea unuia dintre părinți, respectiv a tutorelui legal, în cazul familiilor monoparentale.