Legea salarizării a fost depusă în Parlament

Legea salarizării unitare a fost depusă în Parlament, după ce a fost semnată de senatori.

O vor putea consulta mai ales angajaţii de la stat, care ar urma să primească lefuri mai mari. Până acum, deşi s-a discutat mult despre ea, nu a fost prezentată forma completă a legii. Doar bugetarii de lux vor avea nemulţumiri, spune ministrul Muncii, Olguța Vasilescu.

„Sunt convinsă că această lege va fi FOARTE apreciată de cei care au salarii mici şi au fost nedreptăţiţi timp de 25 de ani. (...) Sunt la fel de convinsă că o vor aprecia şi cei cu salarii mari, care vor vedea ce creşteri au şi ei. Mai puţin bugetarii de lux. Puţini. Dacă vor comenta, poate că toată lumea va fi interesată să afle ce salarii au în plată. Dar ştiu că nu o vor face.”, a scris Vasilescu.

Sursa digi24