10 superstiţii şi tradiţii de Revelion, ca să-ţi meargă bine tot anul

Anul Nou este privit ca un început, un nou drum, o nouă etapă în viaţa noastră şi a întregii lumi. De aceea, majoritatea tradiţiilor şi superstiţiilor care sunt legate de noaptea de Revelion şi prima zi din ianuarie se referă la a începe cu dreptul.

Ca să ai noroc, sănătate, fericire şi bani în noul an, trebuie să pui în practică mici trucuri şi superstiţii care te vor ajuta să crezi cu adevărat că vei avea toate acestea. Se poate spune de fapt că este un efect placebo - crezi că le vei avea şi chiar se va întâmpla!

Iată ce să faci:

Alungă spiritele rele
Tradiţia populară spune că spiritele rele se sperie de lumină şi de zgomotele puternice. De aceea, pe vremuri şi chiar în prezent, în unele locuri, se trosneşte din bici pentru a alunga spiritele malefice din anul care vine. E mult mai simplu în prezent, pentru că poţi folosi petardele, pocnitorile şi artificiile.

Bani în buzunar
Numărătoarea inversă pentru noul an trebuie să te prindă obligatoriu cu bani în buzunar. Astfel te vei bucura de câştiguri şi bunăstare tot anul viitor.

Mănâncă peşte
O altă superstiţie spune că trebuie să mănânci peşte în noaptea de Revelion ca să te poţi strecura printre probleme şi obstacole în noul an, cu agilitatea unui peşte în apă.

Fără datorii
Nu intra în noul an cu datorii! Încearcă să scapi de ele cât mai repede cu putinţă, altfel vei avea probleme cu banii tot anul.
De asemenea, nu este bine să împrumuţi bani în prima zi din an.

Noroc şi protecţie
Pe 1 ianuarie, tradiţia spune că prima persoană care îţi intră în casă trebuie să fie un bărbat, ca să te bucuri de protecţie şi noroc în anul care tocmai a început.

Poartă ceva nou şi ceva roşu
Tot de Revelion trebuie să porţi o haină nouă, care simbolizează schimbarea şi prospeţimea. De asemenea, ţine ceva roşu asupra ta. Te apără de spiritele rele şi privirile malefice, exact aşa cum se spune că îi apără pe bebeluşi de deoechi.

Mănâncă struguri sau stafide
Se spune că trebuie să mănânci struguri sau stafide în noaptea de Anul Nou ca să ai mulţi bani în anul care vine.

O dorinţă
Nu uita să-ţi pui o dorinţa chiar la cumpăna dintre ani. Se spune că dorinţa pusă în noaptea dintre ani se împlineşte, cu condiţia să nu spui nimănui ce-ţi doreşti.

Aprinde o lumânare
Pentru ca anul care vine să fie luminos, aprinde o lumânare sau o candelă în seara de Revelion şi las-o aprinsă până dimineaţa.

Deschide ferestrele
Imediat ce ai intrat în noul an, deschide larg pentru câteva minute toate uşile şi ferestrele. Astfel spiritele rele şi tot ceea ce este negativ va fi alungat din casa ta, care va fi purificată.