METEO! Temperaturi în scădere și ploi

În următoarea perioadă, vremea va fi în general închisă, cu maxime care se vor situa și sub 10 grade Celsius.

Marți

Vremea va fi uşor instabilã. Cerul va avea înnorãri şi temporar va ploua pe arii relativ extinse în jumãtatea de sud a ţãrii, unde izolat se vor acumula cantitãţi de apã de peste 10...15 l/mp şi local, slab cantitativ, în restul teritoriului, potirvit Administrației Naționale de Meterologie.

Ploile vor fi şi sub formã de aversã şi mai ales în zonele de deal şi de munte se vor semnala descãrcãri electrice. Seara şi noaptea, pe crestele montane, vor fi posibile şi precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri, ziua, în sudul teritoriului şi în zona montanã. Temperaturile maxime, în continuare mai ridicate decât în mod normal la aceastã datã în regiunile intracarpatice, se vor încadra între 13 şi 23 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 şi 11 grade.
 

Miercuri

Vremea va fi în general instabilã. Cerul va avea înnorãri şi temporar va ploua în cea mai mare parte a ţãrii, iar la munte, la altitudini de peste 1800 m se pot semnala şi ninsori slabe. Ploile vor fi şi sub formã de aversã şi mai ales în regiunile vestice şi la munte vor fi însoţite de descãrcãri electrice. Izolat cantitãţile de apã vor depãşi 15...20 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în nordul şi în nord-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor situa între 12 şi 22 de grade, iar cele minime între 4 şi 11 grade.
 

Joi

Vremea va fi în general închisã şi, îndeosebi ziua, temporar va ploua în jumãtatea de vest a ţãrii, unde izolat se vor acumula cantitãţi de apã de peste 15...20 l/mp, şi local, în general slab cantitativ, în rest. Trecãtor vor fi posibile descãrcãri electrice. În zona montanã înaltã precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare în regiunile estice. Temperaturile maxime, mai scãzute decât în ziua precedentã, se vor situa între 9 şi 19 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 şi 10 grade.