Luna Septembrie - lună test pentru români


Nimeni nu poate oferi garanții că nu se vor îmbolnăvi copiii la școală, dar riscul va fi cu atât mai mic cu cât toată lumea va respecta regulile sanitare. Este un mesaj pe care medicul Virgil Musta de la Timișoara îl lansează înainte de reluarea cursurilor. 

La o creștere a numărului de cazuri de covid se așteaptă și ministrul sănătății, Nelu Tataru, dar speră ca de la jumătatea lui octombrie să asistam, în sfârșit, la o scădere.

Medicul Virgil Musta spune că sunt câteva reguli obligatorii pentru ca școala să se poată face în condiții de risc cât mai mic: distanțarea, igiena strictă, clase aerisite și, nu în ultimul rând, părinți, profesori și elevi responsabili.

Situația va fi îngreunată, spune medicul Virgil Musta, și de faptul că, în general, copiii sunt asimptomatici.

Începerea cursurilor este, de altfel, o provocare peste tot în lume.

La o săptămână de la începerea anului școlar, peste 28 de școli și 262 de clase s-au închis din cauza îmbolnăvirilor, din totalul celor peste 60.000 de școli care există în Franța. 

Guvernul are în vedere un așa-numit « concediu Covid » pentru părinții care vor sta acasă cu cei mici și nu vor putea merge la serviciu. Toate măsurile vor fi anunțate peste câteva zile.

Ministrul Sănătății a declarat la TVR că speră ca numărul cazurilor să nu depășească 1500 pe zi și asta se poate obține doar dacă vom respecta cu toții regulile de distanțare și igienă.

 
Sursa: stiri.tvr.ro