Masterele și studiile postuniversitare - considerate vechime pentru pensie!

O nouă propunere legislativă se află pe masa Senatului pentru dezbatere. Este vorba despre transformarea studiilor de master și cele postuniversitare în vechime pentru pensie.
Condiția de bază va fi ca în urma acestor studii să se obțină o diplomă.

CITEȘTE ȘI ... Alarmant! Șoferi beți la volan - Pericol pe patru roți!


În momentul de față, la stabilirea stagiului de cotizare pentru obținerea pensiei, doar studiile de licență și cele de doctorat sunt luate în considerare.
Inițiativa legislativă prevede eliminarea unei limitări aplicabile în prezent la includerea studiilor superioare în vechimea pentru pensie. Concret, în momentul de față, cei care absolvă studii de licență la mai multe instituții de învățământ superior pot alege o singură perioadă pentru includerea în stagiul de cotizare. Totuși, această limitare ar urma să dispară, astfel încât toate perioadele de studii de licență să poată fi incluse în vechime, plus că regula va fi valabilă și pentru studiile de masterat și cele postuniversitare.