Meteorologii anunţă caniculă la câmpie şi ploi izolate

Vremea pe 30 august este foarte călduroasă, mai ales în sud şi vest, în zonele de câmpie. Prognoza meteo mai anunţă şi prezenţa ploilor, dar pe suprafeţe restrânse şi vor fi temporare şi izolate. În Bucureşti vor fi 31 de grade, cu 2 grade mai puţin faţă de ziua precedentă.

Vremea 30 august în ţară
Joi, vremea va fi predominant foarte călduroasă în zonele de câmpie din sud şi vest. Meteorologii mai prognozează ploi doar în zonele de deal şi de munte, dar pe suprafeţe restrânse şi de scurtă durată. Vântul va sufla slab, până la moderat. Temperaturile zilei vor urca de la 26 la 33 de grade Celsius. În cursul nopţii vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade, cu valori mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei. Aici, dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

LA MARE: Vremea va fi frumoasă şi caldă pe litoral. Cerul va fi senin, timp foarte plăcut pentru plajă. Maximele zilei vor ajunge la 29 de grade Celsius, uşor în scădere faţă de miercuri. Noaptea va fi cald, cu minimele cuprinse între 19 - 21 de grade. Apa mării va avea o temperatură de 26 de grade Celsius.

LA MUNTE: Pentru prima dată după o serie de zile ploioase, vremea va fi frumoasă în cea mai mare parte a Carpaţilor. Prognoza meteo spune însă că se vor mai semnala ploi în Meridionali, însă izolate şi de scurtă durată. Temperaturile vor fi în creştere faţă de cele de zilele trecute.

Sursa: observator.tv