Ministrul Sportului în control! Au mai rămas 22 de zile până la Campionatul Mondial de la Budeasa!

La sfârşitul lunii iulie, la Complexul Sportiv Naţional Bascov-Budeasa va avea loc cea mai importantă competiţie găzduită vreodată de judeţul nostru: Campionatul Mondial de Kaiac-Canoe pentru Juniori şi Tineret 2017.

1600 de canoişti şi kaiacişti se vor confrunta pe apele lacului Budeasa, oferind publicului argeşean patru zile de spectacol sportiv la cel mai înalt nivel.

După ce autoritățile județene și locale s-au mobilizat în ultima lună cu numeroase lucrări de infrastructură și alte măsuri specifice  pentru ca organizarea campionatului să decurgă în bune condiții, astăzi, a avut loc și o vizită în teren de la nivelul Guvernului României prin ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca.
Acesta a venit de dimineață în județul Argeș și a făcut vizita oficială la Complexul Sportiv Naţional Bascov-Budeasa, împreună cu președintele Consiliului Județean, Dan Manu.

Al doilea ministru care vine in control

Reprezentantul guvernamental a dorit să vadă cu ochii săi în ce stadiu se află pregătirile pentru concursul la care vor participa aproximativ 100 de țări și nu mai puțin de 1.600 de sportivi din întrega lume.
Marius Duncă nu este primul ministru care s-a  deplasat în județul nostru pe această temă. Încă din martie, ministrul Apelor, Adriana Petcu, a făcut o vizită în Argeș, ocazie cu care conducerea CJ a solicitat și draga de care aveau nevoie pentru decolmatarea lacului.

“Acest eveniment este important și pentru Consiliul Județean Argeș, pentru că e vorba atât de imaginea Argeșului, cât și de imaginea României și am lucrat intens pentru ca totul să se desfășoare la un nivel cât mai înalt”, a explicat președintele CJ Argeș Dan Manu eforturile tuturor autorităților implicate și ale CJ pentru derularea competiției în cele mai bune condiții.
Consiliul Județean Argeș a avut o contribuție majoră în asigurarea infrastructurii din zonă atât pentru celor două curbe situate pe traseele spre baza nautică: una în Budeasa, pe drumul dinspre Mărăcineni (traseu pe care vor sosi sportivii cazați în Mioveni) iar cea de-a doua în Bascov, dinspre DC 219 A Bascov-Budeasa spre tribună și Hotelul Star, cât și pentru asfaltarea drumului care duce la bază.

27 iulie - festivitate de deschidere în centrul Piteştiului

Startul campionatului se va da în data de 27 iulie, când va avea loc festivitatea de deschidere în Piaţa Vasile Milea din Piteşti. La eveniment vor fi prezenţi înalţi oaspeţi, de le şefi ai federaţiilor de kaiac-canoe din ţară şi din străinătate, la miniştri şi diplomaţi. Festivitatea va cuprinde defilarea loturilor prezente la competiţie, dar şi un impresionant spectacol de muzică şi dans. De asemenea, pe linia promovării brandurilor autohtone, şefii delegaţiilor prezente la  Campionatele Mondiale vor avea la dispoziţie automobile produse la Uzina Dacia de la Mioveni.
Competiţia va fi transmisă live de TVR HD, iar semifinalele şi finalele vor fi televizate de TVR 2, însă şi YouTube va transmite în direct fiecare moment al competiţiei.

Intrarea este gratuită! Puteţi ajunge la locul competiţiei cu autobuzele Publitrans

Pe parcursul zilelor de competiţie, transportul va fi asigurat de autobuzele Publitrans, preţul biletelor rămânând cel mai probabil neschimbat pentru ca argeşenii să aibă acces neîngrădit la acest eveniment sportiv.
Potrivit organizatorilor, oamenii vor putea lua parte la competiţie fără să plătească bilet, trebuind numai să respecte programul prestabilit, accesul în tribune fiind permis doar între orele 9:00 şi 13:00, iar după-masa între 15.30 şi 19:00.