Mircea Drăghici răspunde acuzațiilor DNA: Maşina a fost cumpărată second-hand de PSD din fonduri private, nu din subvenţie

Mircea Drăghici a răspuns, astăzi, acuzațiilor care i se aduc cu privire autoturismul Mercedes pe care l-ar fi scos din patrimoniul PSD pentru a-l vinde unui membru al familiei sale. Politicianul spune că mașina a fost cumpărată de partid din fonduri private, și nu din subvenția primită de la stat, iar el a cumpărat mașina la același preț, dar pentru că nu a fost pregătit pentru o astfel de achiziție, a plătit-o în mai multe tranșe. 

„Mașina Mercedes GLE achiziționată second-hand de PSD din FONDURI PRIVATE (nu din subvenție) nu a mai servit scopului inițial pentru care a fost cumpărată. Singurul “pedepsit” pentru a o cumpăra la ACELAȘI PREȚ a fost subsemnatul. Nefiind pregătit pentru o asemenea achiziție, plata a fost făcută în mai multe tranșe, contravaloarea fiind achitată integral. Legea permite pe deplin acest lucru, nu înțeleg care e delapidarea! E o enormă absurditate! 
În ceea ce privește imobilul din Pipera, acesta nu a fost niciodată în proprietatea mea și nu este! Acolo s-au desfășurat activități ale departamentului PSD online și cazări temporare pentru cei care au deservit acest proiect. Dacă imobilul este al meu, așa cum repetă unii cu îndârjire în spațiul public, atunci de ce noi locuim cu chirie într-un bloc din București la ultimul etaj?”,
a transmis Mircea Drăghici într-un mesaj postat pe Facebook.