Salvare în munţi!Patru copii căutaţi toată noaptea!

Conform declaraţiei salvamontistului Nicu Pleşiţă de la Salvamont Curtea de Argeş, sâmbătă seara, un grup de 6 salvamontişti argeşeni a fost solicitat în zona Paltinul, în Făgăraş, unde patru copii au rămas acolo din cauza oboselii. La această intervenţie au participat salvamontişti de la Salvamont Piteşti şi Curtea de Argeş şi Sibiu.

În timp ce se îndreptau spre grupul de copii, salvamontiştii au fost solicitaţi în zona Piscul Negru, de către familia Tronaru( barbat în vârsta de 58 de ani, femeie în vârstă de 52 de ani). Aceştia au plecat la plimbare seara prin pădure şi s-au rătăcit. Au apelat la 112 să ceară ajutorul salvamontului însă nu ştiau în ce zona se află. Spre ei s-au îndreptat un grup de doi salvamontişti.