(video reportaj) Eliza Săpunaru, caporal în Armată Română, un exemplu de altruism

Aici stă familia Dumitrescu din Piscani – Argeș, mamă și fiu. Aurorei i-a murit soțul și îl are doar pe băiatul de 24 de ani care, din 2006, de când avea 10 ani, se află într-o stare aproape vegetativă în urma unei operații nereușite de ocluzie intestinală. Medicii de la București i-au mai dat doar câteva zile de trăit, dar acele zile s-au transformat pană acum în 14 ani; ani de chin și încercare pentru femeia al cărei scop în viață este supraviețuirea unicului copil.

Acum să vă facem cunoștință cu Eliza Săpunaru, caporal în armata română la Batalionul 300 Sprijin Sarmis, care a aflat despre caz și altruismul a-mpins-o s-ajute. Din salariul ei a umplut două sacoșe cu alimente neperisabile pentru familia din Argeș. Un gest infim, dar imens pentru mama cu statut de erou.

Nu e prima dată când Eliza Săpunaru ajută necondiționat. N-o dau banii afară din casă, n-o obligă nimeni... De ce face totuși astfel de gesturi?

O asculți cum povestește despre cazurile ei și îți dai seama că-i făcută pentru a ajuta.

La final rămân bucuria adusă și mulțumirile.