Patriarhul Justinian Moise comemorat în localitatea natală, Albeștii de Muscel

Astăzi se împlinesc 105 ani de la nașterea patriarhului Justinian Moise. Astfel, în satul Cândești din comuna Albeștii de Muscel, mai marii bisericii susțin o slujbă de pomenire, la care este invitat și Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.

Acest al patrulea patriarh al Bisericii noastre era muntean de neam, fiind născut la 5 martie 1910 în comuna Albeşti, satul Cândeşti din fostul judeţ Muscel – azi însă în judeţul Argeş –, ca fiu al Mariei şi al lui Ioan Moisescu, învăţător, erou din Războiul pentru întregirea Patriei (1917).


Între anii 1916 şi 1921 a urmat cursurile şcolii primare din sat şi apoi în toamna acestui din urmă an s‑a înscris la Liceul „Dinicu Golescu“ din Câmpulung Muscel, de unde în septembrie 1922 a trecut la Seminarul Teologic „Patriarhul Miron“ al orfanilor de război, care atunci lua fiinţă în acelaşi oraş Câmpulung, pe care l‑a absolvit în iunie 1930. După aceasta, cu o bursă oferită de Patriarhul Miron, între anii 1930‑1934 a studiat la Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena – Grecia, unde a învăţat la perfecţie limba greacă şi a obţinut titlul de licenţiat. Revenit în ţară i s‑a oferit o nouă bursă la Facultatea de Teologie romano‑catolică de la Strasbourg – Franţa, unde a studiat timp de doi ani, până în 1936. În acest an a plecat din nou la Atena pentru a‑şi pregăti şi susţine examenul de doctorat, pe care l‑a trecut cu mult succes în anul 1937, având ca teză subiectul: „Evagrie din Pont – Viaţa, scrierile şi învăţătura“, redactată în limba elenă.

Reîntors în ţară în 1937, şi‑a echivalat la Facultatea de Teologie din Bucureşti titlurile de licenţiat şi doctor, obţinute la Atena, şi în anul şcolar 1937‑1938 a funcţionat ca profesor de limba latină la Seminarul „Nifon Mitropolitul“ din Bucureşti. În anul 1939, la cerere a activat ca profesor de Studiul Noului Testament la Facultatea de Teo­logie Ortodoxă de pe lângă Universitatea din Varşovia – Polonia.

În toamna lui 1939, izbucnind al Doilea Război Mondial, Iustin Moisescu s‑a întors în ţară şi în octombrie 1940 a fost chemat ca profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie de la Suceava – Bucovina, fiind titularizat în 1942 şi funcţionând aici până în anul 1946; în acest an a fost chemat la Catedra de Exegeza Noului Testa­ment de la Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti şi apoi din 1948 la Institutul Teologic Universitar din capitala României, unde a profesat până în iarna anului 1956.

Vacantându‑se scaunul mitropolitan al Ardealului, prin decesul, la 6 august 1955, al vlădicăi Nicolae Bălan, profesorul Iustin Moisescu, care la 23‑24 februarie 1956 fusese hirotonit diacon şi preot, la 26 fe­bruarie acelaşi an, a fost ales mitropolit al Ardealului de către Colegiul Electoral Bisericesc. După aceasta, a doua zi, 27 februarie 1956, Sfântul Sinod i‑a conferit rangul ierarhic de arhiereu. Înainte de hirotonia pentru această stepenă, potrivit rânduielii canonice, la 8 martie 1956, a fost călugărit la Mănăstirea Cernica de lângă Bucureşti. În urma tuturor acestora, în ziua de 15 martie 1956 a fost hirotonit arhiereu în Catedrala Patriarhală din Bucureşti de către Patriarhul Justinian, mitropolitul Firmilian al Olteniei († 1972) şi episcopul Nicolae Colan al Clujului (1936‑1957, † 1967). În aceeaşi zi i s‑a făcut şi învestitura în Sala Sinodală a Palatului Patriarhal, iar la 18 martie înscăunarea în Catedrala Mitropolitană din Sibiu.

Şederea sa în fruntea mitropoliei transilvane a fost scurtă: numai până la 10 ianuarie 1957, căci în această zi, în urma decesului, la 15 septembrie 1956, al Mitropolitului Sebastian Rusan a fost ales mitropolit al Moldovei, trecând la Iaşi. În zilele de 12 şi 13 ianua­rie 1957 a fost învestit şi înscăunat.

A păstorit aici până la 12 iunie 1977, când în urma morţii, la 26 martie 1977, a Patriarhului Justinian Marina, Colegiul Electoral Bisericesc l‑a ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. A fost învestit şi întronizat ca Patriarh al României la 18 şi, respectiv, 19 iunie 1977. A păstorit ca al patrulea Patriarh al Bisericii străbune până la 31 iulie 1986, când a decedat, şi la 3 august 1986 a fost înmormântat în Catedrala Patriarhală din Bucureşti. Patriarhul Iustin este poate primul care a avut privilegiul de a păstori pe rând în cele trei mari provincii româneşti: Transilvania (1956‑1957), Moldova (1957‑1977) şi Muntenia, ca Patriarh al României (1977‑1986).

Profesor timp de aproape două decenii, cum era şi firesc, Patriarhul Iustin Moisescu a alcătuit cursuri de Exegeza Noului Testament, disci­plina didactică pe care a predat‑o la Varşovia, Suceava şi Bucureşti. În afară de acestea, a publicat articole şi studii în diferite reviste şi, pe lângă teza de doctorat din 1937 despre Evagrie din Pont, este autor şi al următoarelor lucrări: Sfânta Scriptură şi interpretarea ei în opera Sfântului Ioan Hrisostom (1942), Originalitatea parabolelor Mântuito­rului (1944), Activitatea Sfântului Pavel în Atena (1946), În legătură cu Mărturisirea Ortodoxă (1948), Ierarhia bisericească în epoca apostolică (1955), apoi traducerea din limba greacă a Simbolicei lui Hristu Andrutsos (1955), Temeiurile lucrării Bisericii pentru apărarea păcii (1953) şi altele.

Ca Mitropolit al Ardealului, în anul 1956 a înfiinţat revista teo­logică „Mitropolia Ardealului“, care apare şi azi.

Ca Mitropolit al Moldovei, a fost prezent, prin scris, în paginile revistei ieşene „Mitropolia Moldovei şi Sucevei“ cu mai multe studii, în afară de acestea, în anul 1974 a iniţiat apariţia la Iaşi a unei ediţii critice a Psaltirei în versuri a Mitropolitului Dosoftei al Moldovei din anul 1673, îngrijită de N. A. Ursu. Îndemnul său nu a lipsit nici de la alcătuirea şi publicarea unor monografii, pri­vind: Catedrala Mi­tropolitană din Iaşi, Biserica Trei Ierarhi, Mănăsti­rea Cetăţuia etc.

Grijă deosebită a arătat Mitropolitul Iustin Moisescu mănăstirilor eparhiei sale – unele aflate în atenţia UNESCO –, restaurând, pe lângă Centrul Mitropolitan din Iaşi, şi mănăstirile: Putna, Suceviţa, Voroneţ, Moldoviţa, Arbore, Humor, Slatina, Dobrovăţ, Cetăţuia, Râşca, Neamţu, Secu, Sihăstria, Bistriţa, Văratec şi altele. La îndemnul său desigur, competenţii cercetători de artă Vasile Drăguţ şi Corina Nicolescu, colega mea de la Facultatea de Istorie din Bucureşti, în anul 1974 au întocmit o voluminoasă lucrare despre aceste sfinte lăcaşe, intitulată: „Monumente istorice şi bisericeşti din Mitro­polia Moldovei şi Sucevei“, prefaţată iarăşi de ierarhul nostru.

Ca delegat al Sfântului Sinod şi al Bisericii noastre, le‑a reprezentat pe acestea la zeci de congrese şi întruniri ecumenice, intercreştine şi la multe conferinţe pentru pace. În afară de acestea a vizitat multe ţări din Orientul Apropiat, Sud‑Estul şi Apusul Europei, şi chiar Ame­rica, căci în primăvara anului 1979, s‑a aflat în Statele Unite şi în Canada.

Ca Patriarh, se socoteşte că a fost „un patriarh al relaţiilor multi­laterale cu lumea creştină şi al deschiderii noastre către lume“. În acelaşi timp, o parte cu totul deosebită din activitatea sa, desfăşurată şi la Iaşi şi la Bucureşti, îl înfăţişează şi ca pe un „patriarh al re­staurării marilor noastre monumente bisericeşti“. În legătură cu acest ultim aspect din activitatea sa, trebuie menţionat faptul că atâta timp cât s‑a aflat la Bucureşti, la cârma Patriarhiei, în atenţia sa de restaura­tor de monumente a fost însăşi Catedrala Patriarhală, apoi mănăstirile: Curtea de Argeş, Zamfira, Căldăruşani, Ţigăneşti, Cheia, Viforâta, Dealu, Cernica; biserica „Sf. Spiridon‑Nou“ şi mai ales ctitoria brâncovenească „Sf. Gheorghe‑Nou“ din Bucureşti.

Pe lângă acestea, tot ca Patriarh a stăruit pentru reînfiinţarea episcopiilor Tomis‑Constanţa şi Argeş, a reorganizat Atelierele Sfintei Patriarhii, a început ridicarea unui Internat Teologic şi a unui Centru ecumenic la Bucureşti, la care se lucrează încă, şi a modernizat Tipo­grafia Institutului Biblic şi de Misiune, unde în anul 1982 a tipărit o nouă ediţie românească integrală a Sfintei Scripturi, şi acum se află în curs de imprimare o seamă de cărţi din colecţia „Părinţi şi scriitori bisericeşti“, din care au apărut până acum peste 50 de volume, şi din Colecţia de Artă creştină, ajunsă la al cincilea volum, ambele colecţii fiind iniţiate de el, cel de al patrulea Patriarh al României, Iustin Moisescu.