NEWS ALERT! România intră în Schengen

Parlamentul European a votat marți: recomandă primirea imediată României și Bulgariei în spaţiul Schengen, fără legătură cu raportul MCV. Practic, eurodeputaţii au aprobat raportul supus la vot cu 514 voturi „pentru”, 107 „împotrivă” şi 38 de abţineri.

Comisia Libertăţilor Civile (LIBE) a reiterat în 5 noiembrie recomandarea adresată miniştrilor statelor membre Uniunii Europene (UE) de a aproba rapid aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, ca membre cu drepturi depline.

O abordare în două etape - suspendarea controalelor la frontierele interne maritime şi aeriene, urmată de eliminarea controalelor la frontierele interne terestre - implică un anumit număr de riscuri şi ar putea să aibă un efect negativ asupra viitorului extinderii spaţiului Schengen, subliniau membrii Comisiei.

Hotărârea finală cu privire la aderarea deplină a celor două ţări la spaţiul Schengen este luată prin vot - cu unanimitate - de către miniştrii din cele 28 de state membre, în cadrul Consiliului.