VEȘTI BUNE! Noi locuri de parcare în Pitești

Una dintre cele mai delicate probleme cu care se confruntă la acest moment municipalitatea piteșteană o constituie zonele de parcare, găsirea unui loc liber în municipiul reședință de județ dovedindu-se o adevărată aventură.

În condițiile în care amenajarea urbană efectivă nu prea mai permite crearea unor noi zone de acest tip, conducerea Primăriei Pitești se bucură de fiecare bucățică de pământ pe care mai poate să o reamenajeze pentru a crea patru-cinci locuri în plus. Cele mai recente soluții în acest sens vizează zona Exerciţiu, aflată în acest moment în plin proces de modernizare, executantul lucrărilor fiind firma Comesad care a câştigat investiția de 35 de miliarde de lei vechi şi care va trebui să implementeze noua viziune a primăriei. Pentru locurile de parcare, unda verde a stat de această dată în pixul celor de la CEZ care - în urma demersurilor municipalității - au aprobat mutarea unei părți semnificative din rețeaua lor electrică de pe strada Exerciţiu, astfel încât să creeze spaţiu pentru amenajarea a 40 de locuri de parcare. „Este o lucrare importantă, strada nu a mai fost reabilitată din anul 1982. Garantez că, în luna iunie, strada Exerciţiu va fi de nerecunoscut şi va avea multe locuri noi de parcare. Am discutat cu reprezentanţii CEZ şi am găsit înţelegere. Societatea furnizoare de electricitate îşi va muta reţelele, cu tot cu stâlpi, pentru a ne permite realizarea noilor parcări”, a anunțat primarul Cornel Ionică. 

Sursa: Săptămânalul Ancheta