Nu ai un venit stabil? Poți contracta, fără dobândă, credite garantate de stat

Persoanele cu vârsta cuprinsă între 26 şi 55 de ani vor putea contracta, fără dobândă, credite garantate de stat de până la 35.000 de lei. În anumite condiţii, creditul poate atinge valoarea de 55.000 de lei, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2018 privind implementarea programului guvernamental „Investeşte în Tine”.

„(...) Programul poate fi accesat de persoane cu vârsta cuprinsă între 26 şi 55 de ani, dacă acestea sunt cuprinse în sistemul de învăţământ sau efectuează cursuri de reconversie şi/sau specializare profesională. (...) Această categorie de beneficiari poate accesa un credit de până la 35.000 de lei. (...) Creditul se acordă pentru o perioadă maximă de 10 ani, inclusiv perioada de graţie”, se arată în textul de lege.

De altfel, creditele nu vor suporta dobânzi şi vor fi garantate într-o proporţie de 80% de statul român.

Creditele garantate de stat sunt oferite peroanelor care nu au un venit stabil, care urmează cursuri în sistemul de învăţământ şi celor care urmează cursuri de respecializare profesională.

Astfel, persoanele care apelează la aceste credite pot beneficia de 35.000 de lei, iar dacă se agajează în timpul derulării acestui credit mai primesc 20.000 de lei. Persoanele care nu sunt angajate când accesează creditul garantat de stat vor avea nevoie de un codebitor când contractează creditul.


Sursa: zf.ro