(video) Mușcat de urs, a rămas fără picior! Animalul va fi împușcat sau relocat

UPDATE, ora 23:00

Bărbatul în vârstă de 63 de ani se plimba împreună cu fiul acestuia printr-o pădure din apropierea locuinței, moment în care a fost atacat de urs. Bărbatul nu a putut să se mai ferească și ursul l-a mușcat atât de rău încât i-a perforat gamba stânga. Chinuit de durere, însă conștient, a sunat la 112 și un echipaj de jandarmi aflat în apropiere a ajuns la el.

 

Jandarmii l-au transportat pe bărbatul rănit până la o ambulanta, care l-a dus la Curtea de Argeș, iar de acolo alta l-a transferat la spitalul din Pitești, unde a fost băgat imediat în operație.


Bărbatul a fost dus la terapie intensivă. În funcție de starea lui de sănătate se va decide asupra a ceea ce trebuie urmat din punct de vedere medical. 

În privința ursului, autoritățile iau în calcul două variante: relocarea sau împușcarea animalului.

 

UPDATE, ora 21:00

În acest moment, victima a fost transportată la Secția de Chirurgie Plastică și Reparatorie din cadrul Spitalului Județean Argeș și nu are răni care să-i pună viața în pericol.
Instituția Prefectului – Județul Argeș face un apel către argeșeni să nu se aventureze pe drumuri forestiere necunoscute, unde ar putea să întâlnească urși sau alte animale sălbatice. 


UPDATE, ora 19:00

Echipele de cautare au ajuns la bărbatul atacat de urs. Acesta este conștient și prezintă o mușcatură la nivelul piciorului drept. Bărbatul muscat de gambă a fost transportat pe targă până la echipajul de ambulanță.  Acesta este preluat de o ambulanță SAJ și dus la Spitalul Județean Argeș. Ursul nu se mai află în zonă.

UPDATE, ora 18:20

Echipajele de salvatori nu au ajuns inca la bărbatul atacat de fiară. Se vor constitui echipe mixte de cautare. Din primele informații, se pare că bărbatul ar fi în viață, dar pierde foarte mult sânge. Autoritățile iau în calcul varianta solicitării unui elicopter la fata locului, pentru a-l transporta pe bărbat la spital.


Zona în care se află victima este una împădurită, aria de căutare fiind foarte mare.

O persoană a fost atacată de urs. S-a întâmplat, în această după-amiază, într-o zonă împădurită din Curtea de Argeș. Vorbim despre un bărbat aflat pe Dealul Pietrișului. Acesta a dat nas în nas cu animalul.

CITEȘTE ȘI ... NU scăpăm de ploile torențiale: Cod portocaliu și galben în Argeș


În sprijinul victimei intervin un echipaj pompieri,  un echipaj de jandarmi si un echipaj SAJ.