Viorica Dăncilă și-a anunțat prezența la inaugurarea noului spital de la Mioveni

Premierul Viorica Dăncilă și-a anunțat prezența, joi 5 septembrie, la inaugurarea noului Spital Mioveni. De asemenea, de la ora 14:30, premierul la susține o conferință de presă.

Este primul spital construit de la zero în România în ultimii 30 de ani, drept urmare, evenimentul va fi marcat printr-o serie de manifestări publice.

Programul evenimentului:

- de la ora 10.00 la Casa de Cultură a Sindicatelor Dacia va avea loc un seminar unde se vor discuta teme de actualitate din domeniul medical, va avea loc o prezentare a spitalului din punct de vedere tehnic și arhitectural.

- de la ora 13.00, în holul noului spital, invitații vor participa la ceremonia de recepție a clădirii, după care se va face un tur al parterului și zona UPU.

Reamintim că evenimentul este public, iar cetățenii orașului pot lua parte la ambele manifestări organizate în data de 5 septembrie.