Premierul Tudose a discutat cu reprezentanţii Dacia Renault:

Premierul Mihai Tudose a discutat, joi, cu reprezentanţii Dacia Renault (Groupe Renault România) despre dezvoltarea investiţiilor în industria auto, menţionând cu acest prilej măsurile pe care Guvernul le are în vedere, printre care finalizarea autostrăzii Piteşti-Sibiu.

Şeful Executivului a subliniat, la întâlnirea care a avut loc la Palatul Victoria, potenţialul României de a atrage investiţii străine şi a prezentat câteva dintre măsurile pe care Guvernul le-a luat sau le are în vedere privind infrastructura rutieră şi care sunt necesare, în primul rând, pentru România, nu doar pentru investitori. Un exemplu menţionat în acest sens de Tudose a fost finalizarea autostrăzii Piteşti-Sibiu, menţionează un comunicat transmis AGERPRES de Guvern.

"Avem tot interesul ca această autostradă să se concretizeze cât mai repede şi am deblocat deja nişte lucruri", a declarat prim-ministrul Mihai Tudose, conform sursei citate. El a amintit că documentaţia pentru două dintre secţiunile autostrăzii a fost înregistrată în sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP).

Alte subiecte abordate au fost legate de stimularea înnoirii parcului de vehicule înscrise în circulaţie şi a activităţilor de excelenţă, cercetare şi inovare în industria auto, în condiţiile în care Renault România are toate diviziile de business specifice industriei automotive, precizează Guvernul.

România este o ţară foarte importantă pentru Renault, iar Dacia este o marcă foarte importantă pentru Grupul Renault România şi vrem ca povestea de succes şi colaborarea noastră să continue, a declarat, la rândul său, Yves Caracatzanis, preşedinte director general al grupului, citat în comunicat.
Din 1999 până în prezent, Renault a investit în România 2,5 mld. de euro şi a creat circa 16.700 locuri de muncă, precizează sursa citată.

Sursa:economica.net