PREȚUL NOULUI MODEL IPHONE A FOST PUBLICAT!

PREȚUL NOULUI MODEL IPHONE A FOST PUBLICAT! 

Ediţia aniversară, cea care vine la 10 ani de la primul model de iPhone, ar putea fi şi cea mai scumpă de până acum. Conform publicaţiei Fast Company, versiunea de top a iPhone-ului pe care Apple îl va lansa anul acesta va costa peste 1.000 de dolari, relatează News.ro.

Deşi scumpirea nu este spectaculoasă, de la peste 900 de dolari cât costă acum cel mai scump iPhone, dacă informaţia se confirmă va fi pentru prima dată când un iPhone va depăşi pragul de 1.000 de dolari.

Creşterea de preţ se pare că va veni ca urmare a unora dintre componentele alese de Apple. Cel mai notabil, se pare că Apple va urma calea deschisă în ultimii ani de producătorii de telefoane cu Android şi va opta pentru un ecran OLED. Calitatea superioară a acestuia este însoţită şi de un preţ de producţie mai mare.

De asemenea, se pare că Apple va creşte şi cantitatea de memorie RAM care, la rândul ei, va contribui într-o anumită măsură la creşterea costurilor de producţie. Contrar fanilor Apple care sunt convinşi că iPhone-ul poate funcţiona în condiţii optime cu mai puţină memorie decât un Android, complexitatea aplicaţiilor moderne şi multitasking-ul au nevoie de cât mai multă memorie.

Zvonurile credibile de până acum susţin că, alături de versiunile de 4,7 inch şi 5,5 inch de până acum, anul acesta Apple va veni cu un al treilea iPhone de 5,8 inch. Acesta va reprezenta vârful de gamă şi va fi şi cel mai scump model.

Se pare, de asemenea, că Apple va renunţa la butonul fizic de sub ecran în favoarea unuia virtual sau a unor gesturi care să preia funcţiile acestuia. Va fi, probabil, cel mai interesant aspect de urmărit la următorul iPhone.

sursa: digi24.ro/ news.ro