Primăria Mioveni îi înmormântează anual pe deținuții pe care nu îi ia nimeni acasă

Condamnaţi până închid ochii, până îşi dau ultima suflare. Condamnaţi să îşi trăiască ultimele zile în spatele gratiilor în loc să fie pe patul de acasă, lângă familie.

Deţinuţii din Penitenciarul Mioveni, ca şi din celelalte unităţi de detenţie din ţară, cu boli în faze terminale, sunt încarceraţi până îşi dau duhul, pentru că - deşi nu mai au nicio scăpare - legislaţia nu le permite să fie eliberaţi pentru a muri acasă.


„Am cerut parlamentarilor noştri să facă ceva pentru ei. Ce reeducare mai e asta?! La ce le mai foloseşte?! E un chin pentru toată lumea. S-ar mai degreva şi din cheltuieli, dacă s-ar face o modificare legislativă în acest sens.”, ne-a declarat edilul oraşului Mioveni, Ion Georgescu.

Primăria pe care o conduce a înmormântat mai mult de 20 de deţinuţi, din care 13 numai în ultimul an. Oameni care şi-au găsit sfârşitul în spatele gratiilor, pentru că asta este legea. Orice unitate administrativă care are un penitenciar pe raza teritorială trebuie să se ocupe de înhumarea condamnaţilor fără aparţinători.


 Ca să obțină zile de libertate, îşi îngrijesc colegii pe patul de moarte
În cimitirul nou din Mioveni, cel aflat în parohia Sfinţii Martiri Brâncoveni, a fost amenajată o zonă specială pentru cazurile sociale, un colţ în care îşi au locul şi cei care mor pe paturile Penitenciarului.

Într-un an, s-au pus deja 13 cruci pe acel loc, dintre care mai mult de jumătate sunt persoane provenite din detenţie. Au boli care nu au alt deznodământ decât moartea, de care autorităţile ştiu, dar nu le permit să iasă din puşcărie.

Mai mult, conform unor surse interne, cei de pe patul de moarte sunt îngrijiţi de alţi deţinuţi, care acceptă această sarcină, pentru că zilele de îngrijire le sunt considerate zile de muncă şi li se scad din pedeapsă.


 Stau neîngropați și câte două săptămâni, până vin actele de la Parchet
De obţinerea actelor pentru înhumare, dar şi de înmormântare, se ocupă părintele Adrian-Nicolae Popescu, care este paroh alături de colegul său, Ionuţ Neacşu.

Acesta este cel care obţine toate actele pentru ca decedatul să poată fi înmormântat creştineşte. Procedura nu este atât de simplă. Mai întâi se caută rudele şi aparţinătorii pentru ca aceştia să îl poată lua.

De multe ori, fie nu se mai găseşte niciun apropiat, fie nu au posibilitatea financiară să îl mai ia acasă, aşa că este anunţată Primăria Mioveni că are de făcut o înmormântare. Uneori durează şi două săptămâni până când se află dacă aparţinătorii îşi vor sau nu mortul, iar în această situaţie certificatul de înhumare se poate obţine doar în baza unui act de la Parchet, pe care îl obţine tot preotul Adrian-Nicolae Popescu. Deşi a murit singur, pentru fiecare deţinut pe care l-a înmormântat Primăria Mioveni, s-au respectat toate obiceiurile creştine. Aceştia au fost puşi în sicrie, cu haine noi, şi pentru fiecare s-au făcut pachete, care s-au împărţit, în special, nevoiaşilor.

Mai mult, după cum ne-a mărturisit părintele Popescu, enoriaşii parohiei îi pomenesc pe aceştia la pomelnice şi parastase, iar un om binevoitor le-a pus suporturi pentru lumânări lângă fiecare cruce, pentru ca şi sufletele lor să aibă parte de lumină.


 Rudele îşi mai amintesc de ei doar când e vorba de moştenire
Deţinuţii care îşi dorm somnul veşnic la cimitirul Sfinţii Martiri Brâncoveni din Mioveni sunt din diferite colţuri ale ţării: din Arad, Vaslui, Bucureşti, Olt, Brăila.

S-a întâmplat să mai apară câte o rudă care, după ce a refuzat să îşi ia mortul ca să nu cheltuie cu pomana şi înmormântarea, să ceară certificatul de deces, pentru a beneficia de moştenire şi de ajutorul de deces. Unii au renunţat la cerere după ce Primăria Mioveni le-a cerut să plătească cheltuieli făcute pentru înhumare.
Cimititrul se află pe str. Egalităţii, ceea ce ne aminteşte că în faţa morţii, toţi suntem egali, aşa cum frumos ne-a menţionat părintele Adrian-Nicolae Popescu.

Şi, pentru că aceasta este realitate, în acest loc administraţia a luat decizia ca toate mormintele să fie amenajate după acelaşi tipar, lucru stabilit în urma unei hotărâri de Consiliu Local. Astfel, toate mormintele sunt încadrate cu borduri albe şi cruci din marmură albă, respectându-se modelul şi dimensiunile. Proprietarii fac pe cont propriu lucrarea, singura condiţie fiind respectarea standardului.


 Şi cei de alte denominaţiuni creştine îşi au sectorul lor
Noul cimitir a fost dat în folosinţă în 2014, pentru că cel de la Sf. Gheorghe, din Mioveni, nu mai avea locuri nici pentru localnici, cu atât mai puţin pentru deţinuţi sau cazuri sociale.

În acest context, conducerea administraţiei locale a considerat că este nevoie de un nou loc care să deservească populaţia. Cimitirul parohiei Sf. Martiri Brâncoveni are 1.500 de amprente, ceea ce înseamnă o capacitate de aproximativ 3.000 de locuri. Concesiunea se poate face pe 7 sau pe 25 de ani, preţurile fiind de 400, respectiv, 1.000 lei. Cimitirul nu este rezervat doar pentru ortodocşi.

Aşa cum există o secţiune pentru cazurile sociale, există şi una pentru alte confesiuni. Deja sunt înmormântate aici două persoane de alte denominaţiuni creştine. A fost amenajată o capelă ortodoxă pentru priveghi, înconjurată de un spaţiu verde, dar şi un sediu administrativ, care are o cameră specială, unde membrii altor confesiuni îşi pot realiza ritualurile de înmormântare. În acelaşi spaţiu se află şi o clădire, cu 200 de locuri, unde se pot face pomeni, parastase şi alte activităţi sociale filantropice.

„În incinta cimitirului se ridică şi o biserică de cărămidă, pe locul fostului Paraclis din lemn, care a fost donat unităţii militare din Curtea de Argeş. Biserica cu hramul Sf. Martiri Brâncoveni este o altă ctitorie a Consiliului Local Mioveni şi a dlui primar Ion Georgescu, care a susţinut mereu lăcaşurile de cult. Întreg ansamblul se află pe locul binecuvântat încă din 2009 de către arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, ÎPS Calinic, care a ajutat la înfiinţarea acestei parohii.”, ne-a declarat părintele Adrian-Nicolae Popescu.

Alături de colegul său paroh, Ionuţ Neacşu, are în grijă şi căminele de bătrâni din localitate, iar cei care mor în cele două aziluri şi nu au aparţinători sunt înmormântaţi tot aici.

 

Sursa:Saptamanalul Ancheta