Primul antrenament pentru SCM Pitești!

Sub comanda lui Nicolae Dică, la primul antrenament s-au prezentat 24 de jucători dintre care 9 sînt nou-veniţi. Dintre aceştia, patru au fost transferaţi în această vară iar cinci sînt juniori de la Şcoala de Fotbal Dani Coman de la grupa 1999 pregătită de Mihai Ariciu şi de la grupa 2000 antrenată de Viorel Dumitrescu. Cei cinci juniori piteşteni vor face pregătirea cu echipa şi vor fi cooptaţi în lotul cu care Dică va aborda această ediţie de campionat.
Noutăţile din lotul alb-violeţilor sînt fundaşul Ciprian Negoiţă care în sezonul trecut a evoluat la CS Mioveni, mijlocaşul Marian Anghelina care în precedenta ediţie de campionat a jucat la CS Afumaţi cu care şi-a reziliat contractul înainte de finalul returului fiind nemulţumit de condiţiile de pregătire, mijlocaşul Ionuţ Murineanu de la Atletic Bradu şi juniorul Dorinel Oancea de la Muscelul Cîmpulung. Primii trei au semnat cu gruparea din Trivale pe un an cu drept de prelungire pe încă un sezon în eventualitatea în care echipa va reuşi promovarea iar ultimul dintre cei patru a venit la Piteşti sub formă de împrumut pentru un sezon. Echipa are ca obiectiv în noul sezon promovarea în liga a doua iar conducerea clubului, staff-ul tehnic şi jucătorii nici nu concep ca obiectivul să nu fie îndeplinit.

Lotul prezent la reunire:
Andrei Udeanu, Alexandru Oprican, George Cotigă, Mihai Deaconescu, Dănuţ Şerbănică, Ionuţ Şerban, Andrei Panait, Robert Grecu, Marius Albu, Andrei David, Ionuţ Năstăsie, Ciprian Tănasă, Mihai Şandru, Adelin Voinescu, Ionuţ Mihăescu, Ciprian Negoiţă, Ionuţ Murineanu, Marian Anghelina, Dorinel Oancea.
Juniori:
Dragoş Petrişor(portar născut în 2000), Cătălin Barbu(mijlocaş central), Alin Bărîcă(mijlocaş la închidere), Andrei Truşescu(fundaş stînga), Adrian Dinescu(fundaş central).

Programul de pregătire:
12-18 iulie - antrenamente la Piteşti
19-29 iulie - Cantonament la Valea Iaşiului
24 iulie - Amical cu o echipă de Liga a V-a
27 iulie - Amical cu Viitorul Domneşti(Liga a 3-a)
August: Amicale cu CS Filiaşi(Liga a 3 -a), Concordia Chiajna II(Liga a 3-a), Metaloglobus Bucureşti(Liga a 3-a).
‪#‎Programul‬ poate suferi modificări dacă se vor găsi adversari de liga a doua.