Prins cu lemne furate! Jandarmii la fața locului (VIDEO)

În cursul zilei de miercuri, jandarmii argeșeni au desfășurat mai multe acțiuni de prevenire și combatere a sustragerii ilegale de material lemnos.

În urma verificărilor, în comuna Berevoiești, jandarmii au găsit lângă o gospodărie o cantitate de lemn. Deoarece proprietarul nu a putut să prezinte acte justificative pentru cei 6 metri cubi, oamenii legii l-au sancționat cu amendă în valoare de 3000 de lei, iar cantitatea de lemn a fost ridicată în vederea confiscării și predată lucrătorilor Ocolului Silvic Aninoasa.

Jandarmii argeșeni anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.