Produse argeșene - prezente la cel mai important Târg de Florii!

În perioada 7 - 9 aprilie 2017, la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se va desfăşura Târgul de Florii. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Federaţia Naţională a Producătorilor de Produse Tradiţionale din România.

În cadrul acestei expoziţii cu vânzare, cei interesaţi vor putea regăsi produse tradiţionale atestate de MADR, ori a căror denumire este recunoscută la nivelul Uniunii Europene sau se află în curs de recunoaştere, produse din arealul zonei montane, dar şi produse de origine animală de la crescătorii de ovine, caprine şi porcine specifice arealului din care aceştia provin (Transilvania, Muntenia, Oltenia, Moldova, Dobrogea), precum şi alte produse alimentare.

„Magiunul de prune de Topoloveni” se numără printre producătorii prezenți la eveniment.

Vizitatorii Târgului de Florii sunt invitaţi să descopere gustul bucatelor din diferite regiuni ale României, al produselor din lapte (brânză, smântână, caşcaval, telemea, brânză de burduf în coajă de brad şi în membrană naturală, caş) sau din carne (cârnaţi de porc sau oaie, slănină afumată, caltaboş, jumări, cârnaţi de casă, sloi de oaie, drob de porc, lebăr, tobă de casă, jambon afumat, patricieni din carne de oaie afumaţi, muşchi afumat etc.), al produselor din peşte (salată icre crap sau ştiucă, batog sau pastramă, macrou afumat la rece, sardeluţe, păstrăv afumat în cobză de brad Doftana etc.), al produselor de panificaţie şi patiserie (cozonac Domnesc, pită coaptă pe vatră etc.) al siropurilor, gemurilor sau dulceţurilor de fructe, gama de dulceţuri „Topoloveana”, zacuşte, uleiuri aromate, cosmetice naturale şi altele.