Profesorii care vor să iasă la pensie trebuie să o facă până la 30 iunie!

Profesorii care îndeplinesc vârsta de pensionare la 1 septembrie sunt sfătuiţi să depună de urgenţă cererea de pensionare. Dacă solicitarea nu este înregistrată până la
data de 30 iunie, aceștia vor avea o pensie mai mică. După cum informează Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ „membrii de sindicat care nu depun dosarul de pensionare înainte de 1 iulie 2017 vor avea pensia diminuată cu 9% faţă de cea care li se cuvine până la data de 30 iunie”. Tot sindicatul informează că Inspectoratele Școlare vor primi instrucţiuni de la Ministerul Educaţiei pentru aprobarea de urgenţă a cererilor de pensionare primite de la cadrele didactice.

Această scădere a pensiei cu 9% pentru cei care înaintează solicitarea de la data de 1 iulie vine dintr-o prevedere legală, respectiv art. 18 din legea 7/2017, privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul în curs în care se arată că indicele de corecţie este de 1,14 până la 30 iunie și de 1,05 începând cu 1 iulie.

 

Sursa: Săptămânalul Ancheta