PROGNOZA METEO PE 3 LUNI! Temperaturi incredibile în perioada următoare!

Potrivit prognozei meteo publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru intervalul septembrie - noiembrie 2017, valorile termice în lunile septembrie, octombrie și noiembrie vor fi mai ridicate față de normele climatologice ale perioadei. Temperaturile vor fi de vară în anumite zile,  în special în sudul, sud-estul și vestul țării, iar precipitațiile vor fi deficitare în luna septembrie în majoritatea regiunilor.

Potrivit măsurătorilor de specialitate, în prima lună de toamnă, media multianuală lunară este de 14,8 grade Celsius, fiind luați în calcul parametrii monitorizați în intervalul 1981 — 2010. În ceea ce privește valorile termice medii, specialiștii ANM estimează, în perioada analizată, temperaturi de până la 19 grade în Dobrogea, de 18 grade Celsius în Banat și Crișana, respectiv de până la 16 grade Celsius în Muntenia, Oltenia și Transilvania.

În luna octombrie,  meteorologii estimează că temperaturile medii se vor situa peste normalul climatologic în sud, sud-est și local în vest și vor fi apropiate de normal în restul țării. În condițiile în care media multianuală a lunii este de 9,6 grade Celsius, cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Transilvaniei și Maramureș (10 grade Celsius), valori termice medii între 10 și 13 grade Celsius se vor consemna în Muntenia, Banat, Crișana și Moldova, iar 14 grade în Dobrogea. Cantitățile totale de precipitații vor fi, în octombrie, apropiate de mediile multianuale, local excedentare în regiunile centrale, vestice și estice, respectiv peste norma stabilită la 43,5 litri/mp. 

Și în luna noiembrie temperatura medie lunară a aerului va avea valori medii lunare peste normele climatologice în sudul, sud-estul și vestul țării și apropiate de normal în rest. Norma climatologică a lunii este stabilită la 3,8 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi de până la 5 grade Celsius în Moldova, Transilvania și Maramureș, până la 6 grade în Oltenia, Muntenia și Crișana, până la 7 grade Celsius în Banat, iar în Dobrogea de 8 grade Celsius. Precipitațiile totale lunare vor fi local excedentare în regiunile centrale și estice și apropiate de mediile climatologice în restul teritoriului. Măsurătorile de specialitate au stabilit o normă medie lunară a precipitațiilor de 41,5 litri/mp, conform ANM.