Programul evenimentelor de la Centrul Cultural Pitești

Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pitești și Filarmonica Pitești, organizează un spectacol literar-muzical dedicat Zilei Limbii Române pe data de 31 august. 


Evenimentul, care stă sub semnul Centenarului Marii Uniri, va avea loc vineri, 31 august, de la ora 18,00, la Centrul Multifuncțional Pitești (Cinematograful București). 
Manifestarea va cuprinde un recital de poezie în interpretarea actorului Constantin Cotimanis, recitaluri de muzică folk, susținute de Victor Socaciu, Tiberiu Hărăguș, Grupul Folk P620 și un recital oferit de Cvartetul Filarmonicii Pitești. Evenimentul va fi prezentat de către actrița Iulia Dumitru, de la Teatrul Alexandru Davila. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Centrul Cultural Pitești organizează în perioada 23-31 august și alte manifestări culturale, după următorul program:

Joi, 23 august, de la ora 17,00, va avea loc în Sala Ars Nova, de la Casa Cărții, medalionul cultural, sub genericul „Remember Romulus Constantinescu”, manifestare coordonată de poeta Allora Albulescu, președintele Fundației Culturale Liviu Rebreanu;

Marți, 28 august, de la ora 14,00, se va desfășura în Sala Simpozion, de la Casa Cărții, ediția din luna august a Cenaclului „Armonii Argeșene”, coordonat de redactorul-șef al revistei de literatură Cuvântul Argeșean, scriitorul Nicolae Cosmescu, manifestare organizată în colaborare cu Liga Scriitorilor Români Filiala Argeș;

Joi, 30 august, de la ora 15,00, va avea loc în Sala Ars Nova, colocviul cu tema „Miracolul regal în Evul Mediu Occidental”, susținut de lector univ. dr. Marin Toma, redactorul l de Istorie „Armad Călinescu”, din cadrul Centrului Cultural Pitești și redacția revistei-document Restituiri Pitești.