Puțini absolvenți ai Universității Pitești intră la Magistratură

Recent, Institutul Naţional al Magistraturii a făcut publică o statistică privind provenienţa pe universităţi a tinerilor care au trecut cu brio de examenul de admitere la INM, considerat unul dintre cele mai dificile şi mai selective concursuri din învăţământul românesc. Cum era de aşteptat, cei mai mulţi provin de la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti, numai anul trecut, din cei 200 de admişi, 72 fiind absolvenţi ai acestei instituţii de învăţământ superior.

În ceea ce priveşte absolvenţii studiilor de profil de la Universitatea din Piteşti, cifrele nu sunt foarte îmbucurătoare, în condiţiile în care în ultimii 10 ani doar 8 studenţi au reuşit să intre la Institutul de Magistratură - 5 în 2009 şi câte unul în 2011, 2013 şi 2016. Anul trecut, 42 de foşti studenţi ai Facultăţii de Drept de la Piteşti şi-au încercat norocul la examenul INM, însă unul singur a reuşit să se numere printre cei 200 de viitori judecători şi procurori din cea mai nouă promoţie de magistraţi.