SCHIMBARE pentru Prima Casă!

Guvernul propune pentru acest an un plafon cu 15% mai mic al garanţiilor acordate pentru programul Prima Casă, scăderea fiind de la 2,94 miliarde lei în 2016 la 2,5 miliarde lei în 2017, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern lansat vineri în dezbatere publică.

Un plafon de garanţii de stat de 2,5 miliarde lei permite acordarea unor credite de circa 5 miliarde lei, în condiţiile în care statul garantează 50% din valoarea unui credit pentru o locuinţă nouă sau consolidată, cu o valoare de maximum 70.000 euro, şi 40% pentru un împrumut acordat pentru o locuinţă veche.

De la începutul anului 2016 până la finalul lunii noiembrie au fost acordate prin acest program 32.747 garanţii, în valoare totală de 3,1 miliarde lei, ceea ce înseamnă credite de 6,2 miliarde lei.

CITEȘTE ȘI ... Programul PRIMA MAȘINĂ- un eșec lamentabil?

Până în prezent, în cadrul Programului au fost înregistrate 767 cereri de plată a garanţiilor, din care, până la data de 29 decembrie 2016 au fost plătite 521, iar valoarea totală a garanţiilor plătite este de 44,08 milioane lei.

Guvernul a aprobat, în luna decembrie, o ordonanţă de urgenţă prin care statul va garanta în proporţie de maximum 50% valoarea creditelor acordate pentru achiziţia de locuinţe noi şi/sau consolidate în cadrul programului guvernamental Prima Casă şi, totodată, creditele pentru locuinţele care nu se încadrează în aceste categorii vor fi garantate de stat în proporţie de maximum 40%.

Totodată, potrivit ordonanţei aprobate în decembrie, „vor fi asimilate în categoria locuinţelor noi şi locuinţele supuse cu cel mult cinci ani înainte de data solicitării creditului garantat unor lucrări de intervenţie în vederea consolidării şi/sau a reducerii riscului seismic”.

Sursa: Digi 24