Se schimbă toate contoarele electrice! Consumatorii vor suporta costurile!

Se schimbă toate contoarele electrice! Consumatorii vor suporta costurile!

Începând din acest an, toate vechile contoare de energie electrică din România vor fi înlocuite cu altele inteligente. Săptămâna trecută, autorităţile au anunţat calendarul de implementare a contorizării inteligente a energiei electrice la nivel naţional, care se va derula vreme de zece ani. Până în 2020, distribuitorii de electricitate sunt obligaţi să monteze noile contoare la cel puţin 30% dintre clienţi, banii necesari aparatelor şi montării acestora urmând să fie opriţi consumatorilor prin factură.


Prevederea privind obligativitatea înlocuirii contoarelor apare într-un proiect de ordin al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), referitor la implementarea la nivel național a sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice. Contoarele inteligente vor fi montate de distribuitorii de energie electrică, fără ca instalarea lor să presupună un cost imediat pentru consumatori, care vor plăti însă investiţia ulterior, prin factura la electricitate, mai precis pe componenta de tarif de distribuţie din factură. Noile contoare sunt conectate direct la distribuitor, putând fi citite de la distanţă. Avantajul distribuitorilor este că nu vor mai fi nevoiţi să plătească cititori de contoare, avantajul clienţilor - că noile aparate transmit consumul real, iar factura finală îl va reflecta pe acesta, nu estimări, astfel încât vor dispărea facturile de regularizare. De asemenea, contoarele inteligente colectează date privind calitatea furnizării de energie electrică, monitorizând în timp real continuitatea serviciului. Ele raportează automat erorile în sistemul de reţea sau defecţiunile şi localizează furturile de energie electrică.


Potrivit preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), costul montării unui contor inteligent este de 60 de euro. Operatorii de distribuţie vor fi obligaţi să respecte mai multe condiţionalităţi tehnice, dar şi de protecţie a datelor personale, iar contoarele nu pot fi instalate într-un ritm prea rapid, pentru că ANRE nu va recunoaşte decât etapizat costurile recuperate prin intermediul facturilor. (Nadia Ciochină)

sursa: saptamanalul ancheta