3 august: Se termină greva minerilor din Valea Jiului

Se termină greva minerilor din Valea Jiului. Greva minerilor din Valea Jiului una dintre mișcările de protest cele mai ample din perioada comunistă.

Acest articol descrie greva minerilor din Valea Jiului care a avut loc între 1 și 3 august 1977, fiind una dintre mișcările de protest cele mai ample din perioada comunistă. Valea Jiului este o zonă minieră importantă a României, cu un număr mare de muncitori. Greva cea mai mare care a precedat-o pe cea din 1977 a fost Greva minerilor din Lupeni din 1929.
Minerii din Valea Jiului lucrau întotdeauna în condiții foarte grele. Chiar și cu folosirea tehnologiei celei mai moderne - ceea ce nu era cazul în minele României socialiste din anii 1970 - lucrul în minele de cărbune era greu și periculos. Accidentele de mină erau destul de dese. De exemplu, pe 2 noiembrie 1972, în urma unei explozii au murit 43 de oameni la Mina Uricani.
Greva propriu-zisă a început la Mina Lupeni pe 1 august 1977 și a fost încheiată pe 3 august 1977.
Opinia publică internă și internațională primea știri foarte puține despre grevă. Nu au fost informați nici măcar membrii CC al PCR.

CITEȘTE ȘI ... Se caută farmacist!

Numărul din 5 august 1977 al ziarului Steagul Roșu nici nu pomenea de grevă, ci scria de „vizita de lucru a tovarășului Nicolae Ceaușescu în Valea Jiului”. Pentru a împiedica scurgerea de informații, Valea Jiului a fost declarată zonă interzisă până la 1 ianuarie 1978. Totuși, cu timpul informațiile, din păcate uneori deformate, încep să se scurgă spre lumea din exterior.
Conform propriei sale aprecieri, Buletinul de informare a românilor din exil a fost prima publicație care a relatat în detaliu despre greva minerilor în ediția din 16 septembrie 1977.

La 23 martie 1977, minerul din Valea Jiului Dumitru Blaj a plecat la București pentru a semna apelul lui Goma. Nota sa adresată scriitorului a fost citită ulterior la Radio Europa Liberă, și ca urmare Blaj a fost criticat în fața colectivului de muncă, degradat pe post de vagonetar, apoi supraveghetor la un depozit de lemne. El a murit în anii ’80 în circumstanțe dubioase.

Pe 30 iunie 1977 a fost adoptată Legea nr. 3 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, care interzice plata simultană a salariului și pensiei de invaliditate (erau mulți mineri care au ieșit la pensie cu grad de invaliditate III, și mai lucrau în mină[2]), și prevedea schimbarea limitei de vârstă de pensionare a minerilor de la 50 la 52 de ani. Tot în aceeași perioadă programul de lucru a fost mărit de la 6 la 8 ore.

Minerii erau nemulțumiți și de aprovizionarea proastă cu bunuri de consum, de munca prelungită peste program, de condițiile de locuit și trai precare.

Pe 14 iulie 1977, minerul Gheorghe Dumitrache („Ispitu”) a trimis un memoriu la CC al PCR, Ministerului Minelor și Televiziunii Române, dar nu i s-a răspuns imediat. A fost arestat după încetarea grevei din august, și condamnat la doi ani de închisoare pentru „instigare și ultraj la bunele moravuri.”