STAREA VREMII- TEMPERATURILE VOR AJUNGE PÂNĂ LA -22 DE GRADE!

Meteorologii iau în calcul posibilitatea extinderii atenţionărilor de ger pentru toată ţara, având în vedere că valul de frig se va menţine, iar temperaturile vor coborî până la -22 de grade Celsius în dimineaţa de joi, a anunţat luni directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.

Potrivit meteorologului, valul de frig se va menţine până la finalul săptămânii în Moldova, Dobrogea şi Muntenia, inclusiv în Bucureşti, unde temperaturile minime vor fi de -18 grade. Luni seară, din cauza viscolului sunt închise peste 20 de drumuri naţionale şi autostrăzile Soarelui şi A4, în timp ce 58 de trenuri au fost anulate, în Gara de Nord din Capitală fiind întârzieri de până la 85 de minute. De asemenea, şcolile rămân închise şi marţi în Bucureşti şi în judeţele Dolj, Constanţa, Giurgiu, Ilfov, Tulcea, Teleorman şi Buzău, în timp ce în Brăila, Olt şi Ialomiţa cursurile sunt suspendate atât marţi, cât şi miercuri. În judeţele Călăraşi şi Mehedinţi marţi vor fi închise doar anumite şcoli.