ANCHETĂ DSP ÎN ARGEȘ- Bărbat diagnosticat cu botulism

ANCHETĂ DSP ÎN ARGEȘ- Bărbat diagnosticat cu botulism. Botulismul este o boală rară, paralitică, care netratată poate deveni fatală.

Un bărbat de 46 de ani, din comuna Bradu, a fost diagnosticat cu botulism de către medicii de la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş. Directorul adjunct al DSP Argeş, Adrian Stoica, a precizat că argeşeanul a ajuns la sfârşitul lunii trecute la Secţia de Boli Infecţioase Adulţi a Spitalului Judeţean Argeş, de unde a fost trimis cu o ambulanţă la Institutul Matei Balş, ca fiind suspect de această afecţiune foartă gravă.

CITEȘTE ȘI ... FELICITĂRI! Șefa OPC a devenit mămică

Cel mai probabil, prezenţa toxinei botulinice tip B, în cazul acestui pacient, s-a transmis pe cale alimentară. Înainte să ajungă la spital, bărbatul a consumat struguri şi varză călită cu costiţă afumată. Pacientul prezenta umătoarele simptome: nu putea să urineze, avea pleoapele căzute din cauza paraliziei nervilor faciali, nu putea să vorbească, avea tulburări de înghiţire şi con­­stipaţie.

Acum este în stare stabillă, sub supravegherea medicilor din Capitală. Fiul bărbatului, care a consumat şi el varză călită cu costiţă afumată nu prezintă aceeaşi simptomatologie. Întreaga familie a bolnavului se află sub supravegherea medicului de familie. Acheta epidemiologică a DSP va fi finalizată abia când pacientul, care are o parte a muşchilor gâtului paralizaţi, va putea să vorbească.

CITEȘTE ȘI ..Cofetăria Ribana caută ucenici


Botulismul este o boală rară, paralitică, care netratată poate deveni fatală. Este generată de toxina produsă de bacteria Clostridium botulinum. Toxina botulinică este cea mai puternică dintre toxinele cunoscute în practica medicală.
Prevenirea contactării bolii constă, în primul rând, în prepararea corectă a alimentelor. Toxina este distrusă prin prepararea termică la o temperatură de peste 85 grade Celsius, timp de mai mult de 5 minute.