Verificări serioase în Argeș! Amenzi de 16.500 de lei

Ieri, poliţiştii argeşeni, împreună cu jandarmi, pompieri și polițiști locali, dar și cu reprezentați ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu, au acţiont în sistem integrat, în centre comerciale și zone adiacente, la unități de alimentație publică, zone de agrement, zone cu aflux ridicat de persoane, precum și mijloace de transport în comun.

În cadrul acţiunilor, desfăşurate în cursul zilei de ieri, au fost verificate 70 de societăţi comerciale, fiind vizate centrele comerciale, piețele, târgurile, terasele,  dar și mijloacele de transport în comun. În cadrul acţiunilor, au fost legitimate 357 de persoane, au fost verificate peste 250 de autovehicule și mijloace de transport în comun, iar în urma verificărilor efectuate de toate structurile, au fost aplicate 77 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 16.500 de lei.

CITEȘTE ȘI ... Holcim sprijină profesorii din Câmpulung!

Sancţiunile au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală, precum şi pentru neluarea măsurilor de distanțare fizică între clienți.

► În ziua de 04 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au desfășurat activități pentru prevenirea răspândirii Coronavirusului, dar și pentru prevenirea comerțului ilegal de produse alimentare si nealimentare, în Piața Ceair, în mall-ul, complexele comerciale și terasele din zona centrală a municipiul Pitești, fiind verificate 8 societăți comerciale, 12 mijloace de transport în comun și legitimate 37 de persoane.
Au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.000 de lei, conform Legii  55/2020, astfel:
-    9 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală;
-    1 sancțiune contravențională, în valoare de 5.000 de lei, a fost aplicată unei societăți comerciale, care nu a luat măsuri de distanțare fizică între clienți.


► În ziua de 04 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești, împreună cu reprezentanți ai Poliției Locale Pitești, au desfășurat activități de verificare, privind respectarea prevederilor legale în vigoare, în zona piețelor, centrelor comerciale, precum și în mijloacele de transport în comun din zona de competență. 
Au fost verificate 12 societăți comerciale și 11 mijloace de transport în comun, fiind aplicate un număr de 2 sancțiuni contravenționale (avertismente), pentru nerespectarea de către persoanele fizice a obligației de a purta masca de protecție în  spațiile  închise.

► În ziua de 04 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț au desfășurat activități de verificare, privind respectarea prevederilor legale în vigoare, în zona târgului săptămânal din localitatea Voinești, ocazie cu care au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale (avertismente), pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Vă rugăm să conștientizați importanţa măsurilor necesare în contextul situației epidemiologice actuale şi efortul comun pentru limitarea riscului de răspândire a infectiei cu Coronavirus. Astfel, măsurile sunt cu caracter temporar şi trebuie interpretate în sensul abordării unei conduite preventive, responsabile, la nivel personal, pentru limitarea riscului de a ne infecta, care va fi urmat de riscul de a transmite şi apropiaţilor această afecţiune.